Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

VIDEO: Miley Cyrus a cântat piese The Cure și The Cranberries la #SOSFest

Miley Cyrus a dezvoltat o pasiune pentru interpretarea de cover-uri rock. În cadrul celei mai recente apariții, de la Whisky A Go Go din West Hollywood, artista a testat apele rock-ului alternativ, cu o piesă The Cure și una The Cranberries.

Publicat

pe

Miley Cyrus - Live from Whisky a Go Go
Miley Cyrus - Live from Whisky a Go Go │ FOTO: Captură YouTube

Din vara anului trecut, Miley Cyrus a adoptat un alter ego ce-i facilitează intrarea în comunitatea fanilor loiali ai muzicii rock. Vocea îi permite, așa că de ce să nu încerce și ipostaza aceasta. Totul a început cu un cover la Glastonbury după "Head Like a Hole" de la Nine Inch Nails și a continuat cu alegeri la fel de îndrăznețe: "Comfortably Numb" și "Wish You Were Here" de la Pink Floyd, "Black Dog" de la Led Zeppelin, "Roadhouse Blues" de la The Doors, și "Help!" de la The Beatles. Deși nimeni nu s-ar fi gândit că Miley ar putea face față exigențelor publicului iubitor și cunoscător de muzică rock, reacțiile au fost nesperat de bune, mulți mărturisind în comentarii pe YouTube că au reevaluat-o pe artistă. De la Miley Cyrus care cucerea YouTube-ul călare pe "Wrecking Ball", a ajuns în ipostaza de artistă pop cu puncte de congruență în spectrul shredding-ului și a emisiilor mixte de belt si nazal.

Prezentă la evenimentul #SOSFest (Save Our Stages) organizat la Whisky A Go Go de National Independent Venue Association, Miley Cyrus a inclus în setul ei două cover-uri ce o scot încă o dată din zona de confort. Artista a interpretat "Boys Don't Cry" de la The Cure și "Zombie" de la The Cranberries. La final a strecurat și o compoziție proprie, recentul single "Midnight Sky".

VIDEO: Miley Cyrus intepretând cover-uri după The Cure și The Cranberries

La evenimentul virtual #SOSFest (Save Our Stages), desfășurat pe parcursul a trei zile, au concertat 35 de artiști în cadrul a 25 de locații. Banii obținuți din vânzări sunt direcționați către locațiile care promovează muzica artiștilor independenți, ale căror venituri au fost puternic afectate de pandemie. Din lineup-ul zilei de sâmbătă a făcut parte și trupa Foo Fighters.

Muzică nouă

Miley Cyrus a lansat piesa "Beautiful That Way", extrasă de pe coloana sonoră a filmului "The Last Showgirl"

Miley Cyrus prezintă o piesă proaspătă, intitulată "Beautiful That Way". Melodia poate fi auzită pe coloana sonoră a filmului "The Last Showgirl", cu Pamela Anderson în rolul principal.

Publicat

pe

Videoclip Pharrell Williams, Miley Cyrus - Doctor (Work It Out)
Videoclip Pharrell Williams, Miley Cyrus - Doctor (Work It Out) │ FOTO: captură YouTube

"Beautiful That Way" a fost compusă de Andrew Wyatt, Miley Cyrus și Lykke Li. Este o piesă sensibilă și romantică, în care versurile melodioase sunt îmbrățișate de acorduri de pian și chitară. Melodia crește constant în intensitate, având parte de un final spectaculos, ce pune în evidență vocea lui Miley.

Melodia a fost deja nominalizată la Globurile de Aur 2025, fiind extrasă de pe coloana sonoră a filmului "The Last Showgirl". Pelicula este regizată de Gia Coppola și o are în rolul principal pe Pamela Anderson. Ea o interpretează pe Shelly, o dansatoare plină de farmec care trebuie să își planifice viitorul atunci când spectacolul ei iese din programul de divertisment, după o rulare de 30 de ani.

"Beautiful That Way" completează anul muzical al lui Cyrus. În decursul ultimelor luni, artista a lansat o piesă în colaborare cu Pharrell Williams intitulată "Doctor (Work It Out)", a acompaniat-o pe Beyonce pe melodia "II MOST WANTED" de pe albumul "Cowboy Carter" și s-a implicat în albumul tribut "Everyone's Getting Involved: A Tribute to Talking Heads' Stop Making Sense". Miley a interpretat celebra piesă "Psycho Killer". Mai mult, ea a dezvăluit că lucrează la un material nou, inspirat de albumul "The Wall" al trupei Pink Floyd.

AUDIO: Miley Cyrus - Beautiful That Way

Citește în continuare

Trending