Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Solistul Taxi le răspunde celor care nu poartă mască printr-o poezie satirică

În ultima săptămână s-a viralizat reacţia lui Dan Bittman cu privire la pandemie şi opinia sa despre Covid-19. Solistul Holograf nu este de acord cu măsurile actuale şi nu crede în această boală. O altă abordare vine de la Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, care a compus o poezie pentru cei care nu poartă mască şi nu respectă regulile. O puteţi citi în articol.

Publicat

pe

Dan Teodorescu / TAXI
Dan Teodorescu / TAXI │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

În vârstă de 55 de ani, Dan Teodorescu a răspuns pe pagina sa personală de Facebook celor care sunt parte din mişcarea "Anti Botniţă" şi într-o oarecare măsură şi lui Dan Bittman. Artistul a precizat totuşi, ca urmare a unui articol Adevărul că nu dedică aceasta compoziţie cuiva anume, ci masei care "ştie mai bine", celor care nu cred în pandemie nici acum după 6 luni de la debutul său local.

Iată poezia solistului trupei Taxi:

Eşti deştept şi ştii că nu-i nicio pandemie;
Morţii sunt făcuţi din pix, la mişto, se ştie.
Dar problema e că nu-s toţi deştepţi ca tine.
Ţara e plină de proşti (foarte proşti) ca mine.

De-asta te rugăm, în cor, să porţi şi tu masca.
Ce să-i faci, atâta poate mintea noastră flască.
Dar dacă tot eşti deştept, hai, mă, fii şi bun!
Mai ales că nu e mult până la Crăciun.
Fă o faptă bună, pentru proşti, de sărbători:

Poartă mască! Îţi vom fi recunoscători.
De vei fi privit, de un alt deştept, cu sila,
Zi-i că te-a rugat un prost şi că ţi-a fost milă.
Nu-ncerca să ne explici, că e inutil;
Suntem proşti; nu merge nici direct, nici subtil.
Nu te mai certa cu noi, că te afectează.
Pân' la urmă, ştii cum e: cel deştept cedează

Toate aceste reacţii vin după ce masca a devenit obligatoriile în aer liber în Bucureşti (pe 19 octombrie), dar şi în alte localităţi unde gradul de infectare cu Covid-19 a depăşit 3 la mia de locuitori.

Atunci când o serie de publicaţii şi cititori i-au atras atenţia autorului că poezia este percepută ca un atac la Dan Bittman, solistul a răspuns astfel:

În atenția tuturor publicațiilor care au afirmat că poezia de ieri a fost dedicată domnului Bittman:
Nu am declarat nimic în acest sens. Poezia este dedicată tuturor celor care nu poartă mască. Dacă ar fi fost dedicată strict domnului Bittman aş fi avut grijă să nu existe niciun echivoc. Când atac pe cineva o fac foarte clar, cu nume şi prenume. Ar fi fost drăguț să fiu contactat de redacțiile respective înainte de publicarea articolelor. Nu de alta, dar de la speculație la adevăr e cale lungă.

Poezia a strâns peste 6000 de partajări şi 280 de comentarii, dar şi 5900 de reacţii. Români din toată lumea au comentat pe seama sa, dând exemple din Marea Britanie, Italia, Spania şi Franţa, acolo unde lumea respectă regulile. În perioada stării de urgenţă din primăvara solistul Taxi a compus "Cele mai frumoase cuvinte de pe Pământ", cu o nouă perspectivă asupra iubirii, injectată cu o doză de umor în versurile sale.

Grupul Taxi este activ din 1999 şi este o trupă românească de pop rock, care a reprezentat România în anul 2000 la Eurovision cu piesa "Luna". Atunci a obţinut locul 17.

Trending