Pe 26 octombrie începe un reboot de "MTV Cribs", difuzat global. Lineup-ul primelor episoade îi include pe Caitlyn Jenner, muzicianul JoJo Siwa şi fostul star "Glee" Kevin McHale. Raperul Stefflon Don este şi el pe listă, alturi de starul de reality show Gemma Collins şi Alyssa Edwards de la "RuPaul's Drag Race". "MTV Cribs" se va relansa pe canalele internaţionale MTV pe 26 octombrie, iar o serie separată americană este pregătită pentru începutul lui 2021.
Craig Orr, vicepreşedinte pe segmentul Conţinut Original al ViacomCBS a declarat că suntem într-o perioadă în care stăm mai mult acasă şi fascinaţia noastră pentru casele altora a crescut. Primul sezon din "MTV Cribs" a fost difuzat în septembrie 2000 şi ne-a adus mai aproape de viaţa de lux a unor artişti ca Mariah Carey, Twiggy Ramirez, chitaristul Marilyn Manson, Jonathan Davis de la Korn, dar şi vedete NBA. 13 sezoane au fost difuzate la TV, iar 6 pe Snapchat.
În 2005 erau deja realizate tururi de case pentru 185 de celebrităţi. Cel mai vizionat şi re-vizionat episod a fost unul special de o oră, prezentând penthouse-ul în care locuieşte Mariah Carey în New York. În 2010 a fost o încercare de reboot a seriei, cu actualizarea şi revizitarea de vile ale unor celebrităţi că Hanson şi Twiggy Ramirez, dar şi Penn Jillette şi Manny Pacquiao. Show-ul a fost înviat din nou în 2017 ca episoade scurte pe Snapchat Discover, cu episoade noi în fiecare sâmbătă.
Au fost şi controverse de-a lungul anilor, precum procesul contra MTV intentat de proprietarul real al casei prezentate de Ja Rule drept locuinţa proprie. O altă controversă a fost cea apărută când Robbie Williams a prezentat o vilă drept locuinţa sa, când de fapt era închiriată de la actriţa Jane Seymour. Şi 50 Cent a fost prins cu 3 Ferrari-uri închiriate într-un episod "Cribs", deşi le prezentase drept "daily driverele" sale. Trăim în epoca spinoff-urilor, remake-urilor şi remaster--urilor.
"Daria" are un spinoff pe Comedy Central, iar "Beavis and Butthead" a revenit la rândul său, dar tot pe Comedy Central.