Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

South Park va lansa un episod de o oră despre COVID-19 - TRAILER

Creatorii South Park ne vor explica cum stau lucrurile cu adevărat în ce privește pandemia de COVID-19. O vor face cum știu ei mai bine, cu mult sarcasm și ironie, într-un episod de o oră, intitulat "The Pandemic Special". Trailer-ul ce-i anunță lansarea nu dezamăgește.

Publicat

pe

South Park prezintă "The Pandemic Special"
South Park prezintă "The Pandemic Special"

Anul 2020 a arătat, în mare parte, asemenea unui episod din South Park, așa că ar fi fost chiar nefiresc să lipsească un special pe tema COVID-19. "The Pandemic Special" va debuta pe Comedy Central pe 30 septembrie și va deschide cel de-al 24-lea sezon al longevivului serial animat de comedie.

La fel ca și celelalte 23 de sezoane, cel de-al 24-lea va fi scris, produs și editat de creatorii originali ai show-ului, Trey Parker și Matt Stone. În trailer-ul ce ne dezăluie primele detalii despre "The Pandemic Special" suntem introduși în poveste de către Randy Marsh, personaj central al sezonului anterior. Nu lipsesc nici Stan, Kyle, Kenny și Cartman, scenariul apocaliptic nelipsit din universul South Park fiind prezent și de această dată.

"Ne vor face să ne întoarcem la școală. Vrei să te întorci la sclavia aia?", întreabă Cartman în stilul exagerat ce-l caracterizează.

Trailer-ul este acompaniat și de o descriere a episodului:

"Randy își asumă rolul pe care îl are în pandemia de COVID-19, în vreme ce virusul le aduce tot felul de provocări cetățenilor din South Park. Copiii se întorc fericiți la școală, dar nimic din normalitatea de dinainte nu mai e la fel; nici profesorii, nici sălile de clasă, nici măcar Eric Cartman."

VIDEO TRAILER: South Park - "The Pandemic Special"

Sezonul 23 al serialului South Park a fost cel mai controversat de până acum. Episodul "Band in China" a fost interzis în China, iar pe HBO Max sezonul a fost difuzat parțial, cinci episoade fiind scoase din cauza ironiilor pe seama religiei.

Trending