Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Se lansează BLIP, prima platformă de beatbox și looping din România

BLIP / Beatbox and Looping International Platform este prima platformă din România dedicată artiștilor de beatbox și looping, două procedee muzicale care pun în valoare potențialul creativ al vocii umane. Acest spațiu online va găzdui o serie de concursuri adresate creatorilor de gen, dar și producții audiovizuale, ateliere și tutoriale.

Publicat

pe

Blip - Beatbox & Looping International Platform
Blip - Beatbox & Looping International Platform

blip.indiebox.ro a fost dezvoltat în cadrul proiectului "100% human voice" coordonat de Indie Box și își propune susținerea și promovarea artiștilor de beatbox și looping, precum și încurajarea colaborărilor acestora cu artiști din alte genuri muzicale și domenii creative.

Primele competiții de pe platformă se desfășoară pe 3 paliere:

  • BLIP Challenge / competiție internațională
  • Beatbox Challenge/ dedicat creatorilor din România
  • Looping Challenge / competiție internațională

Artiștii care vor să participe sunt invitați să-și înscrie lucrările pe blip.indiebox.ro. Toate informațiile despre procedura de înscriere precum și regulamentul competițiilor sunt disponibile pe blip.indiebox.ro. Virtuozitatea și creativitatea creatorilor va fi răsplătită cu premii în valoare totală de 13.800 Lei, oferite cu sprijinul AFCN și UCIMR.

Când se fac înscrierile în competițiile BLIP

Perioada de înscriere în concurs și de trimitere a lucrărilor este în intervalul 23 septembrie - 15 octombrie 2020, ora 23:59 CET. Nu se percepe taxă de participare. Jurizarea va avea loc în perioada 15 octombrie - 30 octombrie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 1 noiembrie pe blip.indiebox.ro.

"Ne dorim să promovăm producțiile muzicale create exclusiv prin intermediul vocii și să contribuim la dezvoltarea comunității de beatbox și live looping din România. Credem că avem o mulțime de artiști talentați care merită să fie încurajați să se dezvolte și să devină recunoscuți pe plan internațional", declară Alexandra Bălășoiu, coordonatoarea proiectului.

Prima producție KABLAT

Pe platforma BLIP va fi lansată în premieră prima producție KABLAT, noua identitate muzicală a artistului Denis Bolborea, prezent până acum în cadrul unor proiecte și colaborări diverse precum Blue Noise, I am You, Tangaj Dance Collective, Singing Bodies' Trilogy s.a.

"Beatboxing-ul este o formă de percuție vocală, pe care am descoperit-o acum 12 ani, și a devenit treptat o practică pentru mine. Este o mișcare inițiată în zona urbană a hip-hop-ului, iar în timp s-a extins la nivel global, ieșind din limitările unui singur gen muzical. În ceea ce mă privește, expresia prin beatbox s-a contopit cu nevoia de a explora diverse sonorități și prin alte capacități vocale. Astfel, prin intermediul unui loopstation, care a devenit o extensie a ideilor mele, s-a înlesnit procesul de a le aduce în manifestare, într-o formă mai elaborată, păstrând caracterul organic. Am fost dintotdeauna fascinat de capacitățile vocii de a se transforma, și de a fi folosită în alte moduri decât cele uzuale" declară Denis.

Piesa "Running" a fost produsă în cadrul proiectului "I am you" - un mediu colaborativ și interdisciplinar de creație dezvoltat de Indie Box și AC Leonte. Running este un produs muzical "87% human voice", în care producția muzicală este realizată preponderent prin voce și beatbox.

Prima producție muzicală KABLAT este susținută vizual de un clip creat de Gabriel Durlan. Piesa pregătește lansarea unui EP produs integral pornind de la vocea umană și beatboxing.

Despre Indie Box

Indie Box activează în domeniul artelor performative, punând accent pe cercetare și creație inovatoare în muzică și dans contemporan. Face parte din colectivul AREAL - Spațiu pentru dezvoltare coregrafică, iar anul acesta propune o serie de ateliere și performance-uri online, lansează BLIP - Beatbox and Looping International Platform, precum și un nou EP muzical, creat 100% prin intermediul vocii.

Trending