Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Muzicianul Mac Davis s-a stins din viață la 78 de ani; i-a compus mai multe hituri lui Elvis Presley

Mac Davis, renumit pentru scrierea unor piese ca "In The Ghetto" și "A Little Less Conversation", precum și pentru cariera solo de cinci decenii, a murit pe 29 septembrie din cauza unor complicații în urma unei intervenții chirurgicale la inimă. Avea 78 de ani.

Publicat

pe

Mac Davis în concert pentru Fundația East Lake
Mac Davis în concert pentru Fundația East Lake │ FOTO: YouTube www.youtube.com

Moartea lui Davis a fost anunțată într-un comunicat de managerul său, Jim Morey:

"Mac Davis a fost clientul meu de peste 40 de ani și, mai important, cel mai bun prieten al meu. A fost o legendă a muzicii, dar cea mai importantă realizare a sa a fost aceea de soț iubitor, tată, bunic și prieten. Îmi va fi dor să râd despre numeroasele noastre aventuri și îmi va lipsi inteligentul său simț al umorului".

Davis este deplâns de soția sa Lise (căsătoriți de 38 de ani) și de fiii Scott, Noah și Cody, împreună cu o serie de alte rude, inclusiv mama sa, Edith.

Originar din Lubbock, Texas, Mac Davis a fost membru al instituțiilor Songwriters Hall of Fame și Nashville Songwriters Hall of Fame. După ce primele sale încercări ca artist și compozitor au eșuat, Davis a lucrat ca impresar pentru label-urile Vee Jay și Liberty. Apoi, a primit un loc de muncă la compania lui Nancy Sinatra. Acolo și-a creat o serie de relații ce i-au pavat drumul spre succes.

Printre cele mai sonore nume din industria muzicală care au colaborat cu Davis se numără Elvis Presley. Regele rock'n'roll-ului a înregistrat mai multe melodii compuse de Davis, inclusiv "Memories", "In The Ghetto", "Don't Cry Daddy" sau "A Little Less Conversation". De-a lungul anilor, piesele lui Davis au fost înregistrate și de alți cântăreți precum Kenny Rogers, Dolly Parton, Glen Campbell, Tom Jones, Johnny Cash și chiar Bruno Mars.

Davis a păstrat unele dintre cele mai bune compoziții pentru sine, obținând locuri fruntașe în topurile muzicale cu piese ca "Baby Don't Get Hooked on Me", "Stop and Smell the Roses" sau "Rock 'N Roll (I Gave You the Best Years of My Life)".

Succesul său, dar și amabilitatea și carisma au condus la realizarea unui spectacol săptămânal de varietăți, intitulat "The Mac Davis Show". În același an în care a debutat show-ul (1974), Davis a fost numit "Animatorul Anului" de Academia de Muzică Country. Mai mult, Mac Davis a avut și roluri în diferite producții, precum "King of the Hill" și emisiunea pentru copii "Oswald". Ultimul său rol a fost în "Dolly Parton's Heartstrings", o serie de tip antologie, disponibilă pe Netflix.

Comentează

Trending