Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Masked Singer România este un "show misterios, ireal și iubibil", ne spune Jorge despre emisiunea de la Pro TV cu format preluat din Coreea de Sud

O nouă competiție muzicală va debuta toamna acesta la PRO TV. Show-ul Masked Singer România, realizat după un format produs în Coreea de Sud, va aduce pe scenă 12 vedete autohtone, care se vor costuma din cap până-n picioare, pentru a nu fi recunoscute de către detectivii Horia Brenciu, Inna, Codin Maticiuc și Ana Morodan. În calitate de prezentator, Jorge mărturisește că ”i s-a încrețit mintea de la atâta ghicit”.

Publicat

pe

Jorge la Gala Chapeau
Jorge la Gala Chapeau │ FOTO: Andrei Toboșaru AndreiToboșaru

Masked Singer România este un show TV în care vedetele intră în pielea unor personaje fantastice. Nimeni nu va ști identitatea acestora, ele fiind nevoite să păstreze acest secret inclusiv față de familie și prietenii apropiați.

În fiecare ediție, măștile vor cânta și se vor duela între ele, iar masca ce va strânge cele mai puține aprecieri din partea publicului se va demasca și va părăsi show-ul. Un grup de detectivi, format din Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc și Horia Brenciu, va încerca să ghicească ce personalitate publică se ascunde în mască, ajutat fiind de informațiile pe care vedeta le va oferi publicului înainte de fiecare interpretare.

Jorge, prezentatorul show-ului, a oferit publicului câteva detalii despre emisiunea ce va debuta în toamnă la PRO TV.

Jorge: "Cine se ascunde în spatele măștii? - aceasta e întrebarea pe care toată lumea o va avea pe buze toamna aceasta"

"Misterios, ireal și iubibil, așa aș descrie ce urmează să vedeți în această toamnă la PRO TV, în emisiunea Masked Singer România. Un nou show de televiziune care va demasca celebrități cu o identitate ascunsă față de detectivii Horia Brenciu, Inna, Codin Maticiuc și Ana Morodan, față de mine, public și telespectatori.

Eu, pe scenă, sunt cel mai apropiat de măști și mi s-a încrețit mintea de la atâta ghicit. Într-o ediție am impresia că e cineva sub mască, iar în următoarea, un mic indiciu îmi spulberă toate socotelile și o iau de la capăt. Curiozitatea m-a măcinat zilnic, la fiecare filmare și sunt convins că pariurile vor începe încă de la prima emisiune. Cine se ascunde în spatele măștii? – aceasta e întrebarea pe care toată lumea o va avea pe buze toamna aceasta. Masked Singer România e un show care va stârni discuții celor de acasă - între telespectatori, între copii, părinți și bunici."

Intitulat inițial "King of Masked Singer", noul show de la PRO TV este realizat după un format produs în Coreea de Sud, cu o primă ediție difuzată în 2015. Show-ul a avut un succes atât de mare încât a fost preluat la scurtă vreme și de televiziunile din China, Vietnam și Thailanda, iar ulterior a fost produs și în Statele Unite. În ediția din SUA, însă, concurenții nu se ascund în spatele unor măști și a unor haine supradimensionate, cum se întâmplă în emisiunea din Coreea de Sud, ci au costume întregi, sub care își ascund identitatea.

La ora actuală, show-ul Masked Singer este un adevărat fenomen mondial, produs în peste 25 țări de pe cinci continente (America de Nord, America de Sud, Asia, Australia și Europa).

Comentează

Emisiuni radio-tv

10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV

Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.

Publicat

pe

Andreea Bălan la PROTEVELION 2025
Andreea Bălan la PROTEVELION 2025 │ FOTO: Captură YouTube

PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.

"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.

Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.

Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere

Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciulîn intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.

Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.

Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:

Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.

  • Damian Drăghici
  • Theo Rose
  • Irina Rimes
  • Andra
  • Jorge
  • Andreea Bălan
  • Smiley
  • Gina Pistol
  • Cosmin Seleși
  • Alex Bogdan
  • Monica Anghel
  • Horia Brenciu
  • Adrian Copilul Minune
  • Andi Moisescu
  • Cei trei Master Chefi
  • Dan Bittman
  • Carmen Tănase
  • Mihai Bendeac

VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV

Citește în continuare

Tehnologie

Cântăreți și creatori de conținut au participat la "Shorts - Unfiltered", un eveniment dedicat networking-ului, muzicii și inovației

Pe 14 octombrie 2024, Cat Music, YouTube și TRU [The Real You] au organizat "Shorts - Unfiltered", un eveniment ce a reunit peste 200 de influenceri, artiști și specialiști din domeniul marketingului online. Găsești în articol mai multe detalii despre acest demers.

Publicat

pe

Mark Stam în concert la "Shorts - Unfiltered"
Mark Stam în concert la "Shorts - Unfiltered" │ FOTO: Cat Music

"Shorts - Unfiltered" a fost marcat de prezentări captivante și discuții despre cele mai recente tendințe din industrie. YouTube a anunțat extinderea funcționalității Shorts, permițând utilizatorilor să creeze conținut de până la 3 minute, o schimbare ce promite să transforme dinamica platformei, iar participanții au avut ocazia să exploreze noi proiecte și să interacționeze cu nume de referință din muzică și creatori de conținut digital.

Evenimentul nu doar că a celebrat creativitatea creatorilor de conținut din România și a inovației în mediul digital, dar a și consolidat legăturile dintre artiști și branduri, promovând un spațiu de inspirație și descoperire a talentelor emergente și deschizând noi orizonturi pentru colaborări viitoare între creatori de conținut și branduri.

Ce vedete au participat la "Shorts - Unfilteres"?

Printre momentele deosebite s-au numărat și live show-urile susținute de artiști precum Cabron, Mark Stam și Tostogan'S, iar invitații s-au prezentat în ținute "Black & Red with a twist", accentuând atmosfera creativă a serii.

Printre participanți s-au numărat Azaleea Necula, Alex Cozma, Bianca Purcărea, Gabriela Bitiușca, Cristina Militaru, Cezara Cristescu, Marius Elisei, Alexandra Ungureanu, Jorge, Amna, Edward Maya, Adda, Catalin Rizea, JO, George Hora, Kamelia, Emy Alupei, Cleopatra Stratan, Edward Sanda și mulți alții, fiecare aducând o notă de diversitate și originalitate.

Despre Cat Music și TRU [The Real You]

Cat Music, una dintre cele mai de succes case de discuri din România, continuă să sprijine artiști talentați. Are un canal de YouTube cu peste 7,8 miliarde de vizualizări și 7,6 milioane de abonați, consolidându-și astfel statutul de lider în industria muzicală din România.

TRU [The Real You] este o divizie de influencer marketing sub egida Cat Music, care reunește cei mai fresh artiști și creatori de conținut din România. TRU acoperă diverse domenii de interes: modă & lifestyle, divertisment, gaming, muzică, gătit și educație. Din portofoliul TRU fac parte și influenceri precum Azaleea Necula, Marius Elisei, Bianca Purcărea, 3 Chestii, Cristina Militaru, Bianca Badea și mulți alții.

Citește în continuare

Trending