Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Linkin Park lansează piesa "She Couldn't", anunţă ediţia aniversară de 20 de ani "Hybrid Theory"

În acest an Linkin Park aniversează 20 de ani de la lansarea legendarului album "Hybrid Theory", iar formaţia va lansa o ediţie specială aniversară a LP-ului. Pentru a promova acel material, formaţia a decis să lanseze o serie de piese nemaiauzite până acum, iar prima este "She Couldn't". Sună "ca pe vremuri" şi îl are pe Chester la voce, cu una dintre interpretările sale melancolice.

Publicat

pe

Coperta Linkin Park Hybrid Theory 20th Anniversary Edition
Coperta Linkin Park Hybrid Theory 20th Anniversary Edition │ FOTO: Linkin Park

Cu câteva zile în urmă Linkin Park şi-a actualizat site-ul cu o numărătoare inversă şi un look de desktop PC al începutului de mileniu. Avea şi un recycle bin şi easter egg-uri care ofereau indicii despre o lansare specială în octombrie. În acea lună se împlinesc 20 de ani de la debutul lui "Hybrid Theory", iar formaţia a anunţat că va lansa o ediţie specială a discului. Pe acea ediţie veţi găsi demo-uri, B-Sides, DVD-uri şi filmări care nu au mai fost date publicităţii până acum.

Materialul va sosi sub forme diferite, inclusiv box set deluxe, box set cu viniluri, CD şi download digital. Cine alege un Deluxe Box Set va primi 5 CD-uri, 3 DVD-uri, 3 viniluri, casete, o carte cu fotografii, litografii, un press pas al turneului respectiv şi un poster cu Chester Bennington.

"Hybrid Theory" a debutat pe 24 octombrie 2000, fiind primul album al formaţiei Linkin Park. Numele său vine de la precedenta denumire a formaţiei, dar şi conceptul de teorie muzicală şi îmbinarea de stiluri. Cele 4 single-uri de pe acel LP au catapultat formaţia spre mainstream: "One Step Closer", "In The End", "Crawling" şi "Papercut". Albumul avea să devină un succes uriaş, urcând pe locul 2 în US Billboard 200, primind 11 discuri de platină şi ajungând în top 10 în 15 ţări. A vândut 27 de milioane de copii în toata lumea şi este cel mai de succes album de debut de la "Appetite for Destruction" al celor de la Guns N' Roses (1987) încoace. Este şi cel mai bine vândut album rock al secolului 21.

Meritele sale au fost recunoscute şi cu distincţii, precum premiul Grammy pentru "Best Hard Rock Performance", pentru piesa "Crawling".

"She Couldn't" aminteşte mai degrabă de albumul de remixuri "Reanimation", care a sosit în 2002 şi includea melodii de pe "Hybrid Theory" care au fost remixate şi reinterpretate de artişti hip hop şi nu metal. Linkin Park este teoretic un proiect muzical care a încetat odată cu moartea lui Chester Bennington în 2017. Mike Shinoda şi colegii săi s-au arătat deschişi la continuarea sa pe viitor, dar doar dacă se va găsi un solist potrivit şi dacă toţi membrii formaţiei vor simţi că pot continua în această formulă.

Între timp Mike Shinoda rămâne mai productiv ca niciodată, scoţând 2 EP-uri în izolare, după albumul "Post Traumatic" din 2018.

Fanii Linkin Park vor putea cumpăra "Hybrid Theory: 20th Anniversary Edition" de pe 9 octombrie 2020. Precomenzile se pot face aici.

Comentează

Muzică nouă

Linkin Park devine heavy iar pe noua piesă "Casualty"

Pe măsură ce Linkin Park se pregăteşte să lanseze primul său album după mai bine de 7 ani, trupa ne oferă câte o piesă nouă în cadrul show-urilor sale live. Până acum a lansat 3 single-uri, iar în urmă cu câteva zile a cântat un track ceva mai heavy, "Casualty".

Publicat

pe

Linkin Park solista noua 2024
Linkin Park solista noua 2024

În cadrul concertului din Dallas, Texas de pe 8 noiembrie, Linkin Park le-a oferit fanilor şansa de a asculta în premieră piesa "Casualty". Faţă de alte melodii Linkin Park în care se lăsa cu ţipat, aceasta începe direct cu growl-urile, iar ritmul aminteşte mai degrabă de heavy metal, ceea ce ne surprinde plăcut. Până şi Mike Shinoda cânta ceva mai agresiv aici, lăsând în urma părţile hip-hop.

La cum sună interpretarea live a acestei piese, simt o uşoară sensibilitate punk în noul track, mai ales că e şi foarte scurt. Pare şi o melodie bună de mosh pit, aşa cum chiar Shinoda a solicitat fanilor să facă. Sample-ul de sirene mixate aminteşte de Slipknot, deci probabil că versiunea de studio a "Casualty" va fi undeva în zona lui "Pulse of the Maggots" sau "Duality" de la Slipknot.

Linkin Park se află în aceste zile în turneul "From Zero", de altfel şi numele noului său album. La început de noiembrie îi vedea la Paris, pe Stade De France, alturi de Sleep Token, iar acum au câteva opriri în SUA. Până acum am auzit 3 single-uri de la trupa, reunita în formula cu Emily la voce: "The Emptiness Machine", "Heavy Is the Crown" şi "Over Each Other".

"From Zero" se va lansa pe 15 noiembrie prin casa de discuri Warner. Iată şi explicaţia numelui albumului:

Înainte de Linkin Park, primul nostru nume de trupă a fost Xero, a explicat anterior Mike. Titlul acestui album se referă atât la acest început umil, cât și la călătoria pe care o întreprindem acum. Din punct de vedere sonor și emoțional, este despre trecut, prezent și viitor – îmbrățișând sunetul nostru caracteristic, dar fiind în același timp nou și plin de viață. A fost creat cu o apreciere profundă pentru noii și vechii noștri colegi de trupă, prieteni, familie și fani. Suntem mândri de ceea ce a devenit Linkin Park de-a lungul anilor și entuziasmați de călătoria care urmează.

Citește în continuare

Muzică nouă

Ascultă a doua melodie Linkin Park cu solista nouă, "Heavy Is the Crown"

Linkin Park e pe val acum, intre apariţia în public cu o solistă nouă, o serie de concerte apreciate de public şi un album nou gata de lansare. Am ascultat deja primul single de pe LP, "The Emptiness Machine" şi acum ascultăm a doua piesă, "Heavy Is the Crown".

Publicat

pe

linkin park heavy is the crown live in hamburg
linkin park heavy is the crown live in hamburg │ FOTO: Jederlacht www.youtube.com

De această dată piesa nouă, cu solista nouă a fost cantată live în cadrul unui concert ţinut de Linkin Park în Hamburg, pe 22 septembrie. Filmările pe care le avem acum provin de la fani, nu e nimic oficial încă. "Heavy Is the Crown" nu e doar o piesă de pe noul album, ci e melodia tematică pentru campionatul de esports League of Legends Worlds. Evident apare şi pe noul disc, care se va lansa pe 15 noiembrie 2024.

Este primul album Linkin Park din 2017 încoace, "One More Light" fiind ultimul material discografic cu Chester Bennington la voce. Muzicianul şi-a luat viaţa în vara anului 2017.

Noul album Linkin Park, cu Emily Armstrong de la Dead Sara la voce se numeşte "From Zero" şi va debuta pe 15 noiembrie prin casa de discuri Warner.

Iată ce a spus Mike Shinoda despre colaborarea cu Riot Games pentru piesa League of Legends:

A fost o experiență uimitoare să colaborăm cu Riot pentru a aduce acest imn comunității globale League Of Legends”, a declarat Mike Shinoda de la LINKIN PARK într-un comunicat. „Piesa este un adevărat punct culminant al acestei noi ere pentru noi, îmbinând sunetul nostru caracteristic cu o energie proaspătă. Suntem foarte încântați că jucătorii și fanii să trăiască această experiență.”

Imnul Worlds este momentul muzical pe care jucătorii de League îl așteaptă cel mai mult în fiecare an și a devenit o prezență foarte râvnită în muzică din întreaga lume. Pe măsură ce trupa începe acest nou capitol interesant, suntem onorați să colaborăm cu ei pentru imnul din 2024. Versurile piesei 'Heavy Is The Crown' surprind perfect povestea ediției din acest an a Worlds și sunt un însoțitor puternic al temelor videoclipului nostru muzical.

 

Concertul din Hamburg a fost a treia oprire pentru Linkin Park, după show-urile din Los Angeles şi New York. Pe lângă solista nouă, trupa are şi toboşar nou, pe Colin Brittain. În componenţa se afla în continuare Mike Shinoda, Brad Delson, Dave Farrell şi Joe Hahn. Chitaristul Alex Feder îi ţine locul lui Delson pentru concertele LP din această perioadă.

După Hamburg, Linkin Park mai are opriri în Seoul, Bogota şi urmează o serie lungă de concerte în 2025. Varianta oficială a melodiei va fi lansată de Riot pe canalul League of Legends pe 24 septembrie. Sună mai aproape de sound-ul clasic LP.

Citește în continuare

Muzică nouă

Linkin Park revine cu o solistă și toboșar nou; Are și piesă nouă, "The Emptiness Machine"

Se pare că zvonurile au fost reale și Linkin Park chiar a revenit, într-o componență schimbată. Are acum o solistă în locul lui Chester Bennington, dar și un toboșar nou. Solista este Emily Armstrong de la trupa Dead Sara, iar alte detalii despre lineup avem mai jos.

Publicat

pe

Linkin Park solista noua 2024
Linkin Park solista noua 2024

Linkin Park este acum compusă din Mike Shinoda, Brad Delson și Dave "Phoenix" Farrell, dar și Joe Hahn, care făceau parte din lineup-ul original. Chester Bennington a murit în 2017, iar de atunci grupul a fost într-o pauză auto-impusă. Acum o avem solistă pe Emily Armstrong, care a fost vocalista trupei Dead Sara.

Colin Brittain este alt membru nou în Linkin Park, un toboșar cunoscut pentru colaborările cu Illenium, One OK Rock și G Flip. A sosit și o piesă nouă, "The Emptiness Machine", care combină vocea răgușită a noii soliste cu părțile catchy ale lui Shinoda și o percuție la granița dintre drum 'n' bass și "Minutes to Midnight".

Linkin Park a mai anunțat și o serie de concerte, care se vor desfășura în Los Angeles, New York, Hamburg și Londra, dar și în Seoul și Bogota. Turneul se numește "From Zero World Tour" și vânzarea de bilete începe pe 7 septembrie. Surprizele nu se termină aici: Linkin Park va lansa primul său album din 2017 încoace, "From Zero", care va sosi pe 15 noiembrie 2024.

Numele noului album vine de la faptul că, înainte ca trupa să se cheme Linkin Park, s-a numit XERO pentru o perioadă. LP-ul cel nou își trage seva din începuturile noi și din călătoria de până acum.

Iată tracklist-ul noului album:

01. From Zero (Intro)
02. The Emptiness Machine
03. Cut The Bridge
04. Heavy Is The Crown
05. Over Each Other
06. Casualty
07. Overflow
08. Two Faced
09. Stained
10. IGYEIH
11. Good Things Go

Vă reamintesc că în primăvara lui 2024 se specula că Linkin Park va reveni cu o solistă, iar Amy Lee de la Evanescence era în cărți la un moment dat.

Citește în continuare

Trending