Publicul are nevoie de un nou album Adele. "25" era lansat în 2015, iar de atunci fanii așteaptă cu impaciență o revenire a artistei. Nu au mai trecut niciodată atât de mulți ani de la o lansare, iar nerăbdarea crește de la o zi la alta.
Adele nu va lansa un nou album în septembrie, ci "când va fi gata"
În luna februarie, Adele indica o posibilă lansare de album în toamnă, artista fiind filmată la nunta unei prietene în timp ce le spunea celor prezenți: "să vă așteptați ca noul meu disc să apară în septembrie".
Această declarație a fost contrazisă, însă, de managerul ei, care în iunie asigura publicul că data lansării nu a fost stabilită.
"Nu va fi lansat în septembrie, va fi gata când va fi gata. Nu pot să stabilesc o dată. Avem muzică, dar încă lucrăm la ea", spunea Jonathan Dickins.
Au mai rămas doar două săptămâni până în septembrie, așa încât fanii Adele au dorit o lămurire asupra informațiilor contradictorii din ultimele lui. Pe 14 august, Adele era întrebată pe Instagram: "Adele, unde este albumul?". Răspunsul artistei a adâncit și mai mult misterul, în loc să-l elucideze: "Îți spun sincer că habar nu am", i-a scris Adele fanului ei.
Punând cap la cap cele două declarații, am putea deduce că noul disc ar fi trebuit să apară în toamnă, însă, din cauza pandemiei și/sau a altor factori externi, piesele nu au mai fost finalizate, iar lansarea a fost amânată.
Așa cum anunța managerul artistei, a fost înregistrată muzică nouă, Adele lucrând la cel de-al patrulea album împreună cu producătorul Raphael Saadiq și cu reputatul compozitor și interpret John Legend.
Adele s-a menținut sub lupa presei în ultimele luni și din motive externe spectrului muzical. În luna mai, Artista a publicat pe Instagram o poză și un mesaj prin care le mulțumea fanilor pentu urările frumoase primite de ziua ei.