Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Britney Spears vrea să fie scoasă de sub controlul tatălui ei

Britney Spears nu mai dorește ca tatăl ei să-i fie tutore legal. După 12 ani în care acesta a deținut controlul asupra mai multor aspecte ale vieții sale profesionale și private, artista cere curții ca rolul asumat până de curând de tatăl ei să fie preluat de managerul Jodi Montgomery.

Publicat

pe

Britney Spears
Britney Spears │ FOTO: Britney Spears www.instagram.com

În ultimii 12 ani, Britney Spears a fost foarte atent controlată de tatăl ei, Jamie Spears, care i-a devenit turore legal în 2008, după mai multe episoade de cădere nervoasă. Starea mintală fragilă a artistei a condus la încheierea unui acord în instanță prin care s-a stabilit că tatăl și avocatul ei vor administra bunurile și viața ei personală. Britney nu a mai putut lua de atunci decizii privind cariera și averea sa, fiindu-i controlat inclusiv anturajul. Artista are dreptul de a se întâlni doar cu persoanele aprobate în prealabil de tatăl ei.

În 2019, Jamie Spears a fost nevoit să renunțe la rolul de tutore din cauza unor probleme de sănătate, fiind înlocuit de managerul artistei, Jodi Montgomery. Această schimbare a fost, însă, una temporară, tatăl ei urmând să revină în rolul de tutore începând cu data de 22 august, când acordul din 2008 ar urma să fie prelungit.

Britney Spears acceptă să aibă un tutore legal, dar nu-l mai dorește pe tatăl ei în acest rol

Britney Spears nu mai dorește, însă, ca tatăl ei să preia acest rol, adresându-se, potrivit BBC, unei instanțe din California.

"Britney se opune cu tărie întoarcerii lui Jamie Spears în poziția de tuture legal", se arată în documentul depus deja la această instanță.

În document este explicat că Spears, în vârstă acum de 38 de ani, susține ideea unui tutore legal, pentru că această formă de control "a salvat-o de la o prăbușire, de la exploatarea de către indivizi rău intenționați și de ruină financiară" și a făcut-o "capabilă să-și recapete poziția de entertainer de clasă mondială". Cu toate acestea, nu-și mai dorește ca tatăl ei să aibă acest rol, ci ar vrea ca acesta să fie înlocuit permanent de managerul Jodi Montgomery.

Britney își dorește, de asemenea, ca termenii acordului să fie modificați.

"Ne aflăm într-un punct în care forma conservatorismului trebuie schimbată substanțial, astfel încât să reflecte schimbările majore din viața sa curentă și dorințele sale (ale artistei)", se arată în același document, menționat mai sus.

Fanii lui Britney Spears au sesizat de câteva săptămâni că artista nu-și mai dorește să fie controlată atât de strict în urma unor postări ale artistei de pe Instagram. Drept urmare, au lansat mișcarea #FreeBritney, prin care solicită eliberarea artistei de sub conservatorismul impus încă prin lege.

Comentează

Industria muzicala

Cine sunt cele mai mari staruri pop ale secolului 21 potrivit Billboard

Editorii reputatei publicații americane Billboard au realizat topul celor mai mari vedete pop ale secolului 21. După o analiză complexă, ce a inclus hiturile, albumele și aparițiile media, clasamentul a scos la iveală nume precum Taylor Swift, Beyonce și Rihanna. Pe ce poziție s-a clasat fiecare descoperiți în articol.

Publicat

pe

Beyonce / Taylor Swift / Rihanna
Beyonce / Taylor Swift / Rihanna │ FOTO: Colaj capturi YouTube

Cu 12 piese ajunse Number One în Topul HOT 100, dar și numeroase premii Grammy și apariții live electrizante, Beyonce a fost declarată de publicația Billboard cel mai mare star pop al secolului 21. Deși din punct de vedere al cifrelor, Taylor Swift se situează incontestabil pe prima poziție - de la vânzări de albume, la stream-uri și turnee sold-out - redacția Billboard a decis ca Beyonce să fie încoronată drept Cel mai mare star pop, grație celor 25 de ani de carieră, influență, evoluție și impact.

"Măreția lui Beyonce ca vedetă pop este evidentă atât la suprafață, cât și demnă de a fi explorată în ampla sa vastitate. O poți urmări pe scenă timp de jumătate de minut și poți observa instantaneu că este una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", scriu editorii Billboard într-un articol dedicat celei mai mari artiste pop a secolului 21.

Poziționată pe locul 2 în topul Billboard, Taylor Swift are doar 34 de ani și lumea la picioarele ei. Cifrele sunt de partea sa, redactorii publicației americane enumerând impresionantele ei reușite:

  • este singurul artist din istorie care a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului 4 ani la rând
  • a avut turneul cu cele mai mari încasări în 2023 (Turneul Eras)
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe hituri în Billboard Hot 100, fiind depășită doar de Drake
  • se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe albume Number 1, fiind depășită doar de The Beatles.

Rezumând toate aceste performanțe, Billboard concluzionează:

"Este miliardară, fiind singura femeie care a agonisit această avere predominant prin muzică. Este cea mai faimoasă femeie din lume."

Taylor Swift - Live la American Music Awards 2019

Pe poziția a 3-a este Rihanna. Potrivit Billboard, Rihanna declara la debutul carierei sale, în 2007, că își dorește să fie "Madonna, varianta de culoare". În mare parte i-a reușit. Deși are doar 36 de ani, Rihanna este un reper în muzică, fashion și divertisment.

"Aceste două lucruri - abilitatea sa de a fi naturală fără efort și timbrul ei vocal distinct, care infuzează accentul ei și o răgușeală inconfundabilă - s-au dovedit a fi cele mai importante pietre de temelie în cariera sa", notează editorii Billboard.

Pe următoarele poziții în topul Billboard se situează Drake, Lady Gaga și, surprinzător, Britney Spears. Găsiți mai jos clasamentul complet.

Top 10 Cele mai mari staruri pop ale secolului 21 (Billboard)

  1. Beyonce
  2. Taylor Swift
  3. Rihanna
  4. Drake
  5. Lady Gaga
  6. Britney Spears
  7. Kanye West
  8. Justin Bieber
  9. Ariana Grande
  10. Adele
Citește în continuare

Industria muzicala

Kylie Minogue ar fi putut cânta unul dintre hiturile lui Britney Spears

Kylie Minogue a dezvăluit în cadrul podcastului Audacy Check-In că i-a fost oferită una dintre piesele emblemă ale lui Britney Spears. Artista australiană ar fi refuzat să înregistreze melodia din cauza titlului.

Publicat

pe

Kylie Minogue
Kylie Minogue │ FOTO: Captură YouTube

Aflată în plină campanie de promovare a noului ei album, "Tension II", Kylie Minogue le-a povestit gazdelor pocastului Audacy Check In despre o întâmplare inedită din cariera sa. Artista australiană a dezvăluit că piesa "Toxic" a ajuns la urechile ei înainte să ajungă la Britney Spears.

"Există o piesă numită "Toxic" ce mi-a fost prezentată, iar reacția mea a fost: << "Toxic"? Nu știu dacă vreau să cânt o piesă care se numește așa >>."

Kylie a mărturisit apoi că melodia a ajuns la artista potrivită.

"Se pare că în final melodia i s-a potrivit mănușă lui Britney Spears. Nu-mi pot imagina piesa cântată de altcineva."

Cum a răspuns Kylie Minogue la întrebarea <<Când ești prea în vârstă pentru a mai fi în industria muzicală?>>"

În vârstă de 56 de ani, Kylie Minogue a discutat și despre schimbările din industria muzicală, dar și despre anumite întrebări inconfortabile ce i-au fost puse în interviuri.

"În urmă cu câțiva ani am fost pusă în situații ciudate, oamenii întrebându-mă direct: << Când ești prea în vârstă pentru a mai fi în industria muzicală?>>"

În primul rând - nepoliticos, iar în al doilea rând - nu știu. Mereu am avut femei din industrie pe care le-am admirat, dar nu m-am gândit niciodată ce vârstă au", a spus artista australiană.

Kylie le-a menționat apoi pe Olivia Newton-John, Donna Summer, Whitney Houston, Madonna și Cyndi Lauper, amintind publicului câteva nume sonore ce i-au influențat traseul muzical.

Pentru perioada următoare, artista australiană pregătește un turneu global extins. Acesta va începe în Australia, în februarie 2025, urmând să ajungă apoi în Asia şi UK.

"De abia aștept să împărtășesc momente frumoase și nebunești cu fani din întreaga lume, sărbătorind era Tension și multe alte surprize. A fost o cursă încântătoare până în prezent, iar acum pregătiți-vă pentru ce urmează pentru că voi striga "Lights, Camera, Action"...și ne vom bucura și de mult Padam", a anunțat Kylie.

În cadrul acestui turneu, Kylie va interpreta atât piesele devenite hituri, cât și câteva rarități. Artista a declarat pentru ABC News că își dorește ca show-urile să trasmită "optimism și entuziasm".

Noul album "Tension II" include 13 piese. Pentru acest material artista a colaborat cu producători precum Lewis Thompson, Steve Mac și Diplo. Kylie a abordat de această dată un sound cu puternice influențe electro, mizând pe melodii cu potențial de hituri în marile cluburi.

Citește în continuare

Trending