Weekendul de festival 8 - 9 august este singurul weekend în care spectatorii pot vedea spectacole din repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat la ediția a 8-a a festivalului "Bucureştii lui Caragiale". Spectacolul care deschide programul de teatru în aer liber din acest weekend, "De la Caragiale la Şalom Alehem" (sâmbătă, 8 august, ora 20.00) este o producţie unică a Teatrului Evreiesc de Stat. Plin de umor şi ironie, spectacolul de teatru cu orchestră este inspirat de operele lui I.L. Caragiale şi ale lui Şalom Alehem, doi titani ai literaturii est europeene.
Cea de-a doua piesă cu care Teatrul Evreiesc de Stat participă la festivalul din Parcul Cişmigiu este spectacolul concert "Stand-Up Lechaim!", programat pentru ziua de duminică, 9 august, de la ora 20.00. De la oraţii de nuntă, la cântece de leagăn, de joc, de dragoste, de petrecere, lăutăreşti sau satirice, spectacolul regizat de Maia Morgenstern prezintă cele mai vesele cântece folclorice evreieşti şi româneşti într-un mix muzical exuberant. Ambele spectacole de seară din weekendul 8 - 9 august beneficiază de acompaniamentul Orchestrei Teatrului Evreiesc de Stat.
Dintre cele 20 de teatre bucureştene prezente în programul ediţiei „Bucureştii lui Caragiale” #8, Opera Comică pentru Copii a pregătit, pentru matineul de duminică, 9 august, de la ora 10.00, singurul concert educativ din festival – "Petrică şi lupul". O prezentare extrem de creativă a basmului simfonic cu acelaşi nume, compus de Serghei Prokofiev, spectacolul Operei Comice pentru Copii foloseşte dialoguri dinamice între muzică, textul povestitorului şi desene în nisip. Personajele pitoreşti sunt interpretate chiar de instrumente muzicale, iar ce se povestește pe scenă, se reproduce cu desene în nisip și mici colaje cu animale.
Festivalul Bucureştii lui Caragiale continuă, în Parcul Cişmigiu, cu noi spectacole de teatru în weekend-urile 15-16 august, 22-23 august, 29-30 august, 5-6 septembrie, 12-13 septembrie, 19-20 septembrie. Din repertoriul ediţiei 2020 fac parte spectacole-concert, un spectacol de teatru-dans contemporan, spectacole-balet şi concerte educative, comedii, spectacole pentru copii şi producţii independente.
Desfășurarea evenimentului, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
REZERVĂRI la Festivalul "Bucureștii lui Caragiale"
Accesul la spectacole se face pe bază de rezervare online. Rezervările sunt disponibile în grupuri de 2 sau 3 locuri. Locurile pot fi rezervate cu două săptămâni înainte de fiecare spectacol.
Spațiul dedicat Festivalului este împărţit în două zone de vizionare a spectacolelor:
- SCENĂ: în zona scenei sunt amplasate 225 de locuri;
- ECRAN: în faţa unui ecran de mari dimensiuni sunt amplasate 120 de locuri ce permit spectatorilor să urmărească transmisia live a spectacolului de la scenă.
Cele două spații sunt delimitate de garduri. Trecerea dintr-un spațiu în celălalt nu este permisă.