Conform publicației Rolling Stones, noul demers, denumit "Save Our Stages Act", va oferi șase luni de sprijin financiar pentru a ajuta "la menținerea spațiilor pe linia de plutire, la plata angajaților și la conservarea unui sector economic critic pentru comunitățile din America".
Spațiile independente de muzică și divertisment au fost printre cele mai afectate de criza COVID-19. Chiar dacă unele părți ale economiei încep să revină pe făgașul normal, multe locuri culturale/divertisment vor rămâne închise probabil mai mult timp, deoarece se consideră că virusul se răspândește în special în spațiile interioare aglomerate.
"Sălile de concert, teatrele și locurile de divertisment din Minnesota, cum ar fi First Avenue din Minneapolis, unde Prince a susținut concerte faimoase, au inspirat generații cu tot ce e mai bun din muzică, artă și educație locală. Această lege ar contribui la asigurarea faptului că micile locuri de divertisment pot continua să funcționeze și să servească comunitățile noastre mult timp de acum încolo", a comentat Amy Klobuchar.
"Save Our Stages Act" se aplică doar spațiilor mici și independente. Valoarea specifică a subvenției ar varia în preț, reprezentând fie 45% din costurile operaționale de anul trecut ale afacerii/spațiului respectiv, fie 12 milioane de dolari în total - oricare dintre acestea care reprezintă valoarea cea mai mică. Locurile cărora li se acordă bani trebuie să utilizeze aceste fonduri pentru a plăti diversele costurile ce s-au ivit în timpul pandemiei, precum și chirie, utilități, credite ipotecare, echipamente de protecție personală, întreținere, costuri administrative, taxe.
Un proiect de lege similar numit RESTART Act, care creează un program flexibil de împrumuturi pentru întreprinderile mici (nu doar pentru spațiile de concerte), își face drum pentru a ajunge pe masa Congresului. RESTART Act este susținut de senatorul statului Colorado, Michael Bennet, și de Todd Young, senatorul statului Indiana.