Atât Papa Roach, cât şi Eminem au explodat în popularitate la început de mileniu şi au împărţit scena de câteva ori la marile festivaluri. La începutul anilor 2000, Eminem, Papa Roach şi Limp Bizkit lansau turneul Anger Management, care s-a organizat câţiva ani la rând cu aceste nume ca headlineri. Solistul Jacoby Shaddix şi-a amintit într-un interviu de acum câţiva ani de o perioadă foarte tulbure, dar distractivă, plină de nopţi de beţie, consum de narcotice şi wrestling ca în liga WWE cu Eminem si Fred Durst.
În 2002 Eminem a cântat alături de Papa Roach la ultimul concert din cadrul turneului "Anger Management" din acel an. La finalul setului lui Slim Shady, rapperul a cântat "My Dad's Done Grazy", alături de solistul Papa Roach, Jacoby Shaddix, care a dansat pe scenă şi a plonjat în public. Anii au trecut, iar acum artiştii ar putea colabora din nou, de această dată pe o piesă clasică Papa Roach. Fanii au răspuns pe Twitter cu o sumedenie de propuneri de piese, dar cele mai întâlnite au fost "Broken Home", "Last Resort" şi "Between Angels and Insects".
Papa Roach a început să relanseze piese de pe "Infest" în acest an şi a organizat o sesiune specială de Q&A cu fanii pe 25 aprilie 2020, dată la care s-au împlinit cele două decenii de la debutul LP-ului. În iunie a avut loc şi un concert special transmis live, în care Papa Roach a cântat în întregime albumul legendar şi a ţinut şi o discuţie online cu fanii. Grupul continuă să aibă un loc special în inimile românilor, mai ales bucureştenilor, fiind ultima trupă care a ţinut un concert cu mii de persoane în public înainte de izolare şi carantină.
Concertul a avut loc pe 3 martie, la Arenele Romane şi ne-a arătat că Shaddix and co rămân la fel de plini de energie şi rebeliune ca la începutul carierei.