Cartea va cuprinde în total 30 de poezii și va fi publicată la editura Simon & Schuster. Mai mult, ediția cartonată va cuprinde pagini de manuscris bătute la mașină, împreună cu fotografii originale realizate de artistă. Cartea va fi disponibilă începând cu 29 septembrie.
Pe lângă cartea fizică, Lana Del Rey va transpune poeziile sale într-un audiobook. Cântăreața va recita poeziile fiind acompaniată de muzica lui Jack Antonoff, câștigător a patru premii Grammy. Antonoff a lucrat cu artista la albumul de studio al acesteia din 2019, "Norman F–king Rockwell". Albumul de poezii în format audio va putea fi descărcat electronic pe 28 iulie. Edițiile de vinil și CD ale audiobook-ului vor fi disponibile pe 2 octombrie.
"Unele dintre ele au venit în întregime, le-am dictat și apoi le-am scris, iar la altele am muncit laborios la fiecare cuvânt în parte pentru a crea poemul perfect. Sunt eclectice și sincere și nu încearcă să fie altceva decât ceea ce sunt și din acest motiv sunt mândră de ele, mai ales că spiritul în care au fost scrise a fost foarte autentic", a spus Lana despre noile poezii.
Artista a menționat că jumătate din veniturile obținute din vânzarea volumelor de poezii va fi donată proiectului Navajo Water, ce are ca scop aducerea de apa curentă și energie solară pentru 230 de familii din New Mexico, Arizona și Utah.
Recent, Del Rey a anunțat că lucrează la un nou album muzical, "Chemtrails over the Country Club", ce va fi lansat în septembrie, dar și la o a doua carte de poezii, intitulată "Behind the Iron Gates – Insights From an Institution", așteptată pentru lansare în martie 2021.