Pandemia de coronavirus a dat naștere multor teorii și opinii, situațiile conflictuale fiind un rezultat inevitabil. Recunoscut pentru tonul adeseori critic la adresa autorităților, Cheloo alege calea rețelelor de socializare pentru a-și exprima foarte acid o serie de reproșuri la adresa măsurilor propuse de Raed Arafat.
Afectat de felul în care spitalele filtrează acum pacienții cu COVID, trimițându-i în izolare "cu simptome" și "fără a fi testați", Cheloo consideră că măștile recomandate de Guvern și Raed Arafat sunt "botnițe" și decide să refuze purtarea lor, chiar dacă specialiștii de la OMS (Organizația Mondială de Sănătate) susțin, la rândul lor, purtarea măștilor.
Cheloo: "Arafat induce panică în rândurile populației"
"Spitalele refuză să interneze pacienți cu simptome de Covid. Oameni cu temperatură de peste 38°, stare generală proastă si tuse accentuată, sunt trimiși în izolare la domiciliu, fără a fi testați. Testele se fac pe programare si, până când le vine rândul, liber la promenadă.
În schimb, Arafat induce panică în rândurile populației. Matematica fricii. Ține-i înspăimântați și vinde-le botnițe
O să ajungem să fim obligați să ne cumpăram, fiecare, câte un apartament, în cazul în care ne îmbolnăvim, să avem unde să ne izolăm. Totul pentru bunăstarea lui Arafat", scrie Cheloo pe pagina sa de Facebook.
În mesajul său, rapper-ul vorbește și despre marii retaileri, care au avut parte de o perioadă prosperă pe fondul panicii create de coronavirus, dar și despre "un sistem pervers", pe care îl putem sfida alegând să nu mai cumpărăm haotic "produse de care nu avem, cu adevărat, nevoie".
"Refuz să mai umplu buzunarele marilor retaileri, abținându-mă, pe cât posibil, de la cumpărăturile săptămânale. Nu voi mai cumpăra pâine, carne, lapte, brânza și alte alimente de bază din magazine.
O să cumpăr, ce nu reușesc să produc în grădina proprie, de la țăranii care nu au loc să-și vândă produsele în supermarket sau piață."
În înverșunarea atacului său, Cheloo îndrăznește chiar să nege existența coronavirusului, ignorând cele peste 11 milioane de cazuri confirmate la nivel mondial și cele peste 500,000 de decese.
"O să cred în virusul vedetă doar în momentul în care morții vor fi adunați din șanțuri cu buldozerele. Deocamdată, doar banii se adună în conturile cui trebuie."
Mai jos îi puteți citi mesajul complet.