Cranston a dat vestea în cadrul unui clip postat pe paginile sale de socializare. Actorul a spus că, deşi a fost destul de strict în respectarea protocoalelor, s-a îmbolnăvit totuși de coronavirus. Având în vedere că peste 150,000 de americani au decedat din cauza virusului și a complicațiilor provocate de acesta, Cranston se consideră unii dintre norocoșii care au reușit să se recupereze. De asemenea, el a adăugat că a prezentat simptome ușoare.
După vindecare, actorul a decis să înceapă un program la UCLA Blood and Platelet Center, în cadrul căruia persoanele care au avut coronavirus pot dona plasmă. Aceasta conține anticorpi COVID-19, ce sunt de ajutor pacienților cu o formă mai gravă de coronavirus.
Bryan Cranston nu a uitat să transmită mesajul pe care l-am auzit cu toții în ultimele luni:
"Vă îndemn să purtaţi masca asta nenorocită, să continuaţi să vă spălaţi pe mâini şi să păstrați distanţa. Putem învinge, dar DOAR dacă respectăm regulile împreună".
Bryan Cranston este un actor, scenarist, producător și regizor american. Este cunoscut pentru rolul lui Walter White pe care l-a jucat în serialul "Breaking Bad", rolul lui Hal din serialul de comedie "Malcolm in the Middle" și al lui Tim Whatley din serialul "Seinfeld". Pentru "Breaking Bad", Cranston a câștigat 4 Premii Emmy la categoria "Cel mai bun actor într-un serial dramatic".