"Beautiful Day" este poate cea mai cunoscută piesă a trupei irlandeze U2. A fost înregistrată în anul 2000 şi lansată în toamna acelui an ca single. A fost şi primul single de pe albumul cu numărul 10 din discografia grupului, "All That You Can't Leave Behind". Are o istorie interesantă în spate, pentru că tonalitatea folosită pe chitara lui Edge a fost subiect de discuţii printre artişti. Iniţial se dorea o tonalitate mai întunecată, dar Bono a preferat o abordare mai optimistă.
Mesajul melodiei a rămas neschimbat pe parcursul deceniilor: "bucură-te de ce ai chiar şi când pierzi totul". Acest track a câştigat nu mai puţin de 3 premii Grammy în 2001. Coverul din 2020 este produs de către Finneas O'Connell, fratele lui Billie Eilish şi include apariţii de la Chris Martin, solistul Coldplay, dar şi Camila Cabello, Ty Dollar $ign, Cynthia Erivo, Khalid, Noah Cyrus şi Ben Platt. Bono transmite următorul mesaj la început de clip:
Ca un irlandez, am crezut mereu că America nu este doar o ţară, este o idee, este un vis, care aparţine lumii întregi. Acum ştiu că în ultima vreme lumea şi-a amintit că America este o idee care nici măcar nu aparţine multor americani şi că pentru mulţi americani de culoare, torţa Statuii Libertăţii e departe de un simbol de speranţă, e deseori o lovitură de lanternă în faţă.
Erau nori de furtună deasupra Dublinului atunci când U2 a înregistrat "Beautiful Day" - lucrurile nu erau cum trebuia să fie. Melodia nu este o descriere a momentului în care ne aflăm. Era o rugăciune pentru locul în care am fi putut ajunge. Era un vis, cum şi America este un vis a ceea ce ar putea fi. Ştim că America e o piesă care încă se scrie. Că America ar putea fi cea mai grozavă piesă pe care lumea nu a auzit-o. Este un gând ciudat, că America încă nu există.
Şi mai ciudat că absolvenţii lui 2020 ar putea fi acei oameni care o transformă în realitate, după 244 de ani de dorinţă de libertate - uneori mărşăluind, alteori protestând, uneori în genunchi, alteori cu un genunchi jos la imn, ajungi acolo. Nu ştiu, dar ştiu cine - voi, voi puteţi ridica barierele xenofobiei şi cu votul vostru puteţi distruge instituţiile care susţin acea xenofobie şi sunt în calea voastră. Puteţi intra în America şi vom intra cu voi, dar veţi fi voi şi aceea va fi o zi frumoasă.
Ceremonia "Class of 2020" a inclus şi discursuri ţinute de Taylor Swift şi Beyonce, care au discutat despre subiectul tensiunilor rasiale provocate de uciderea lui George Floyd de către poliţie. Şi BTS, Lizzo, Justin Timberlake şi Lady Gaga au transmis propriile mesaje pentru ceremonie. U2 şi Bono au oferit donaţii de 10 milioane de euro pentru Irlanda pe durata pandemiei de Covid-19. În martie, solistul trupei a compus o nouă piesă inspirat de italienii care cântau la balcoane, "Let Your Love be Known".