Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Cum a fost la Rocanotherworld 2020, primul festival românesc desfășurat în condiții de pandemie - FOTO

După luni înghețate de pandemie, Rocanotherworld 2020 a adus vara în circuitul festivalurilor românești. Vreme de 5 zile, în perioada 24 - 28 iunie, publicul iubitor de muzică alternativă s-a bucurat de primul festival autohton de după ridicarea stării de urgență.

Publicat

pe

Publicul la Rocanotherworld 2020
Publicul la Rocanotherworld 2020 │ FOTO: The Phope

Într-o perioadă în care perspectiva unui festival sau a unui concert cu muzică live părea foarte îndepărtată, echipa Rocanotherworld a întreprins toate demersurile necesare pentru a face să se întâmple cea de-a cincea ediție a festivalului. Pe durata celor 5 zile, 15 artiști au urcat pe scena Rocanotherworld din zona de agrement Ciric din Iași, spre bucuria spectatorilor care au putut asista la un festival pentru prima dată în ultimele luni.

În perioada 24 - 28 iunie, publicul pasionat de muzică alternativă i-a putut vedea pe Adam's Nest, Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers, Lucia, Pinholes, byron, Fine, It's Pink, EYEDROPS, Argatu, Ana Coman, Jurjak, Luna Amară, om la lună, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks.

Ce măsuri de siguranță au fost luate la Rocanotherworld 2020

Ediția de anul acesta a ridicat multe provocări organizatorilor, care au făcut din siguranța participanților o prioritate, menținând în același timp și spiritul festivalului viu, și experiența muzicii live cât mai puternică.

Printre măsurile de siguranță implementate s-au numărat limitarea biletelor la 500 / seară, măsurarea temperaturii la intrare, purtarea obligatorie a măștii pe toată durata evenimentului, amplasarea unor spații de stat jos bine delimitate și menținererea distanței sociale de 2 m.

Rocanotherworld 2020 a mai venit cu o premieră: biletul de participare solidar, a cărui achiziție susține artiștii care au urcat pe scena festivalului și care au concertat pro bono la edițiile anterioare.

"Nu a fost ușor să reducem un festival cu 40.000 de spectatori la 2.500"

"Cea mai mare provocare pentru noi ar fi fost să amânăm ediția de anul acesta așa că am decis să o facem să se întâmple, cu tot contextul actual, pentru publicul nostru și pentru noi deopotrivă. Desigur că nu a fost ușor să reducem un festival cu 40.000 de spectatori la 2.500, cu o singură scenă și cu trei trupe pe seară și să lăsăm deoparte aspecte ale evenimentului pe care le dezvoltasem, dar am avut nevoie cu toții să păstrăm acest timp și acest spațiu de susținere unii pentru ceilalți. Pentru noi a contat foarte mult că am putut fi alături de publicul nostru, care ne-a ajutat să facem această ediție posibilă, a venit să fie alături de noi și a înțeles necesitatea respectării regulilor", povestește Patricia Butucel, directorul festivalui.

Rocanotherworld a continuat tradiția susținerii unei cauze caritabile și în 2020

Ca în fiecare an, festivalul își continuă tradiția caritabilă chiar și după încheierea concertelor, cauza susținută în acest an fiind ajutorarea a 500 de familii din 4 sate ce aparțin de comuna Lungani cu pachete cu produse alimentare de bază, produse de curățenie și materiale sanitare necesare și obligatorii în această perioadă de pandemie.

Cum s-au simțit artiștii și publicul la Rocanotherworld 2020. Dan Byron: "Lumea s-a bucurat, noi ne-am bucurat de asemenea"

Considerând numărul încă ridicat de cazuri de infectare cu coronavirus, orizontul unui festival în România părea unul îndepărtat. Chiar și artiștii au fost surprinși să urce pe o scenă de festival atât de curând, chiar și respectând condițiile de distanțare socială. Experiența a fost, însă, fără îndoială, una îmbucurătoare.

"Nu îmi vine să cred că am cântat, căci mă așteptam să cântăm pentru prima data în toamnă sau poate la anul. Bineînțeles că festivalul a fost complet diferit de tot ce am trăit până acum, distanțarea socială presupune să se întâmple altfel lucrurile. Dar lumea s-a bucurat, noi ne-am bucurat de asemenea și ni s-a părut foarte fain", a declarat Dan Byron, solistul trupei Byron.

  • Rocanotherworld 2020

    Rocanotherworld 2020

  • Les Elephants Bizarres la Rocanotherworld 2020

    Les Elephants Bizarres la Rocanotherworld 2020

  • Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld 2020

    Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld 2020

  • Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld 2020

    Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld 2020

  • Rocanotherworld 2020

    Rocanotherworld 2020

  • Rocanotherworld 2020

    Rocanotherworld 2020

  • Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld

    Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld 2020

  • Publicul la Rocanotherworld 2020

    Publicul la Rocanotherworld 2020

  • Publicul la Rocanotherworld 2020

    Publicul la Rocanotherworld 2020

  • Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld

    Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld 2020

  • Rocanotherworld 2020
  • Les Elephants Bizarres la Rocanotherworld 2020
  • Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld 2020
  • Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld 2020
  • Rocanotherworld 2020
  • Rocanotherworld 2020
  • Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld
  • Publicul la Rocanotherworld 2020
  • Publicul la Rocanotherworld 2020
  • Doru Trăscău (The Mono Jacks) la Rocanotherworld

Festivalul Rocanotherworld a debutat în anul 2016 și l-a avut ca inspiratie pe Ioan Dan Niculescu (Roca) - designer, călător, DJ, gurmand, antreprenor și deschizător de suflete. Toate activitățile sunt conturate în jurul dorinței de a oferi și a principiilor pe care acesta le-a îmbrățișat de-a lungul vieții: Fii curios! Fii diferit! Fii pentru alții!

Asociatia Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Comentează

Concerte & turnee

Află ce artiști vor cânta în cadrul seriei de concerte imersive UNUSUAL de la MINA Museum

Între 16 ianuarie și 27 martie, MINA Museum va găzdui câteva evenimente audiovizuale ce îmbină muzica, tehnologia și arta. Intitulată UNUSUAL, seria de concerte imersive va debuta cu un show marca Robin and the Backstabbers. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Robin and the Backstabbers în concertul About Us de la Arenele Romane pe 21 septembrie 2018 │ FOTO: Alexandru Drăgoi / InfoMusic.ro

UNUSUAL își propune să redefinească modul în care percepem muzica live în cadrul unor spectacole vizuale cu proiecții 360. Acest demers este un dialog între muzicieni români ai scenei alternative și artiști vizuali digitali, o experiență multisenzorială ce va avea loc în spațiul imersiv de la MINA.

UNUSUAL oferă publicului ocazia de a se conecta profund cu muzica și arta prin proiecții animate pe pereți de șase metri înălțime. Este un performance creat de artiști, ingineri de sunet, producători muzicali și experți în noile media. Rezultatul? O atmosferă unică și captivantă ce va învălui publicul în lumini și peisaje sonore dinamice și coregrafiate.

Robin and the Backstabbers - primul concert din seria UNUSUAL

Primul concert va avea loc pe 16 ianuarie 2025, de la ora 20:00, și va fi susținut de Robin and the Backstabbers, una dintre cele mai de succes trupe alternative. Biletele pot fi achiziționate online, la prețul de 100 de lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Robin and the Backstabbers este o formație românească de rock alternativ, fondată în 2010 de Andrei Robin Proca. Trupa se autodefinește prin stilul său unic de "pop melodramatic," un amestec captivant de versuri poetice și instrumentație diversificată. Sunt cunoscuți pentru prezența lor live intensă, cu apariții la festivaluri mari din România, precum Electric Castle și Summer Well.

Program complet UNUSUAL la MINA Museum

Următoarele concerte aduc în prim-plan trupe și artiști care vor transforma fiecare seară într-o experiență memorabilă:

  • HVNDS - 6 februarie
  • Omul cu Șobolani - 20 februarie
  • EMAA - 7 martie
  • Dora Gaitanovici - 27 martie
Citește în continuare

Concerte & turnee

Ce concerte găzduiește West Side Christmas Market în perioada 20-29 decembrie

West Side Christmas Market își așteaptă vizitatorii cu un program artistic de neratat. Între 20 și 29 decembrie, pe scena târgului de Crăciun din Drumul Taberei vor urca artiști apreciați precum Jurjak, Holy Molly sau Jean Gavril.

Publicat

pe

Jurjak / Holy Molly
Jurjak / Holy Molly │ FOTO: captură YouTube

Magia Crăciunului continuă la West Side Christmas Market cu un noi concerte, activități pentru întreaga familie și preparate delicioase.

Pentru al patrulea an consecutiv, Parcul Drumul Taberei din sectorul 6 a devenit un tărâm de poveste, plin de magie. Organizatorii UNTOLD Universe, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, au pregătit o mulțime de surprize pentru cei care vor să trăiască emoția Crăciunului în cadrul târgului. Zeci de mii de beculețe, ornamente colorate, căsuțe de poveste, un brad spectaculos, personaje de basm, arome îmbietoare de scorțișoară și vin fiert - de toate acestea au parte cei care trec pragul târgului.

Scena principală West Side Christmas Market va întâmpina în fiecare zi artiști îndrăgiți de publicul român. Aceștia vor interpreta piese din repertoriul personal, vor emoția în prag de sărbătoare sau vor invita spectatorii la dans cu cele mai dinamice ritmuri.

Program muzical West Side Christmas Market (20-29 decembrie):

  • Vineri, 20 decembrie: concert Jurjak, de la ora 19:00
  • Sâmbătă, 21 decembrie: concert Holy Molly, de la ora 19:00
  • Duminică, 22 decembrie: concert Tobi Ibitoye, de la ora 19:00
  • Marți, 24 decembrie: concert Sorin Zlat Trio, de la ora 19:00
  • Miercuri, 25 decembrie: concert special de Crăciun Irina Sârbu, de la ora 19:00
  • Joi, 26 decembrie: concert Romanța, de la ora 19:00
  • Vineri, 27 decembrie: concert Jean Gavril, de la ora 19:00
  • Sâmbătă, 28 decembrie: concert Alex & The Fat Penguins, de la ora 19:00
  • Duminică, 29 decembrie: concert Iana Novac, de la ora 19:00
Citește în continuare

Concerte & turnee

Robin and The Backstabbers sărbătorește 15 ani de activitate în concert la Sala Palatului

Anul 2025 marchează un eveniment important în activitatea trupei Robin and The Backstabbers. Formația împlinește 15 ani de activitate. Aniversarea va prilejui primul concert al grupului la Sala Palatului - Ritualul Primăverii, alături de AltOrchestra.

Publicat

pe

Robin and the Backstabbers
Robin and the Backstabbers │ FOTO: Andrei Popa (The Phope)

Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept "pop melodramatic". Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul "Graceland" al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să-și croiască un drum aparte în muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri criptice.

Formația s-a bucurat de o popularitate ridicată încă de la debut, câștigând Premiul Publicului la ediția din 2010 a competiției Stufstock Newcomers. A concertat în toate orașele semnificative din România, bifând și o apariție în Republica Moldova, în cadrul festivalului Acoperire Culturală. A cântat în deschiderea unor formații precum Whitest Boy Alive, Obits, British Sea Power și Reptile Youth.

Trupa a lansat trei albume de studio: "Bacovia Overdrive vol. 1: Stalingrad",  "Bacovia Overdrive vol. 2: Arhanghel'sk" și "Vladivostok".

Anul 2025 aduce două mari sărbători în viața trupei: împlinirea a 15 ani de activitate si primul lor concert la Sala Palatului. Ritualul Primăverii vine cu cele mai cunoscute piese Robin and the Backstabbers reorchestrate si interpretate electro-simfonic alături de AltOrchestra. Evenimentul va avea loc pe 28 februarie.

Prețurile biletelor la concertul Robin And The Backstabbers - Ritualul Primăverii

  • VIP - 159 lei (+taxe)
  • Categoria 1 - 129 lei (+taxe)
  • Categoria 2 - 109 lei (+taxe)
  • Categoria 3 - 80 lei (+taxe)

*Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, fără loc asigurat, doar însoțit de cel puțin un părinte cu bilet valabil.
**Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.

La 5 ani de la apariția albumului "Vladivostock", Robin And The Backstabbers ni-l prezintă pe "GOLEM", dar nu din lut, ci din carne și oase. "GOLEM" a fost scrisă de Robin în vara anului 2024. De producție muzicală, rec, mix și master s-a ocupat Alessandro Marton la The Great Below Studios, în București, și la  FirstLineStudios, în Toscana.

Noul single vine și cu un B-side, ce ne aduce o interpretare vocală din partea Valeriei Stoica. Versurile, scrise ca de obicei de Andrei Robin Proca, se păstrează pentru ambele versiuni ale piesei. "Pe cine păcălesc eu / Pe cine construiesc eu / Pe cine părăsesc eu / Dacă tu pleci?" rămâne întrebarea de fond la care fiecare dintre noi își poate răspunde.

Citește în continuare

Trending