Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Myles Kennedy anunţă că noul său album solo este aproape gata şi e mai heavy

Încă un artist iese din perioada de izolare şi carantină cu un album nou aproape finalizat. E vorba despre Myles Kennedy, care a anunţat recent că noul său disc este "în mare gata" şi că va fi mai heavy decât LP-ul lansat în 2018. Avem detalii despre piesele noi în articol.

Publicat

pe

Myles Kennedy
Myles Kennedy

Solistul trupei Alter Bridge, Myles Kennedy este angrenat şi în alte proiecte muzicale, dar pe moment pune mare accent pe cariera solo. Informaţia a fost dezvăluită în cadrul unei discuţii cu prezentatorul festivalului virtual Download, Kylie Olson. Kennedy a folosit un număr mare de instrumente pe materialul din 2018 şi cât mai variate, aşa cum face şi în cadrul Alter Bridge, dar şi în proiectul muzical alături de Slash de la Guns 'N Roses. Discul solo de acum 2 ani era unul conceptual, abordând teme ca pierderea tatălui la o vârstă fragedă. De această dată abordarea conceptuală a fost evitată, deşi subiecte sociale erau destule şi starea lumii în care trăim e o nesfârşită sursă de inspiraţie.

Demo-urile au fost reja realizate, iar înregistrarea ar trebui să înceapă în următoarele luni şi un debut în 2021 e probabil. Myles Kennedy a dezvăluit următoarele despre noul album şi ce a făcut în ultima perioadă.

Sunt încântat de el (album). Am fost capabil să realizez ceva în această perioadă, dar şi să petrec timp cu familia, ceea ce este minunat. Este mai electric, ca abordare generală. "Year of the Tiger" se axa pe latura acustică şi avea un vibe blues. Am continuat în acea idee, aventurându-mă în tărâmul blues, mai ales ca un chitarist. Cu toate acestea noul LP este mai zgomotos, mai heavy, este de un rock mai dur şi veţi asculta o grămadă de prostioare la chitară pe el.

Kennedy a folosit aceeaşi echipă cu care a lucrat şi la albumul de acum 2 ani, "Year of the Tiger". Acel disc a generat şi un turneu, care a adus surprize fanilor, artistul cântând şi piese Alter Bridge, dar şi unele de la The Mayfield Four şi Slash Featuring Myles Kennedy and the Conspirators, celelalte proiecte muzicale ale muzicianului. Alături de Slash Myles a lansat single-uri ca "Boulevard of Broken Hearts" şi "Mind Your Manners" în ultimii ani, foarte bine primite de către public.

I-am văzut pe artişti în acea formulă la Bucureşti în vara lui 2015 la Arenele Romane.

Comentează

Trending