Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Lady Antebellum își schimbă denumirea din cauza conotației ce face trimitere la sclavie

Lady Antebellum, popularul trio de muzică country din Nashville, și-a schimbat oficial numele în Lady A. Redenumirea vine în contextul în care industriile media și de divertisment - împreună cu restul țării - sunt nevoite să se confrunte cu zeci de ani de inegalitate rasială, insensibilitate și prejudecăți scoase la suprafață de protestele provocate de uciderea lui George Floyd de membrii poliției Minneapolis.

Publicat

pe

Lady A în videoclipul piesei "What If I Never Get Over You" (captură ecran)
Lady A în videoclipul piesei "What If I Never Get Over You" (captură ecran)

Însemnând la propriu "înainte de război", cuvântul "antebellum" a ajuns să se refere la perioada anterioară Războiului Civil din America. Cu alte cuvinte, descrie o etapă în care America a fost construită pe temelia sclaviei. Până la acel eveniment, ce a avut loc între 1861 și 1864, stăpânii de sclavi şi proprietăţile lor alcătuite din sclavi de origine africană erau un peisaj obişnuit al societăţii americane.

Grupul s-a format în 2006, astfel că de 14 ani a existat sub acest nume. Într-o declarație, membrii trupei - Hillary Scott, Dave Haywood și Charles Kelley - au recunoscut că recenta schimbare ar putea pune întrebarea "de ce a durat atât de mult?".

"Răspunsul este că nu avem scuze pentru întârzierea noastră în ceea ce privește acest demers. Ce putem face este să conștientizăm și să luăm măsuri", a declarat grupul.

Membrii au spus că au reflectat serios, au discutat și au purtat "conversații sincere cu unii dintre prietenii și colegii noștri de culoare" înainte de a lua decizia de a-și schimba numele în "porecla pe care fanii noștri ne-au dat-o aproape de la început". Au continuat cu o explicație despre motivul pentru care au ales-o inițial denumirea "Lady Antebellum" și ce i-a făcut în cele din urmă să realizeze că era nevoie de o schimbare:

"Când ne-am lansat, cu aproape 14 ani în urmă, ne-am numit trupa după casa în stilul sudist - <<dinainte de război>> unde am făcut primele fotografii. În calitate de muzicieni, ne-a amintit de toată muzica născută în sud care ne-a influențat ... Southern Rock, Blues, R&B, Gospel și, bineînțeles, Country. Dar regretăm și suntem rușinați că nu am luat în considerare conotațiile pe care le are acest cuvânt, care se referă la perioada anterioară Războiului Civil, care include sclavia. Ne pare cu adevărat rău pentru durerea pe care a provocat-o și pentru oricine s-a simțit nesigur, nevăzut sau neimportant. A provoca durere nu a fost niciodată intenția noastră, dar cu toate acestea, chiar asta am făcut. Deci, astăzi, ne exprimăm clar poziția și facem o schimbare", a scris Lady A pe paginile de socializare.

Pe lângă acest demers, trupa a anunțat că va face o donație Inițiativei pentru Egalitate în Justiție prin intermediul organizației lor caritabile Ladyaid.

Lady A s-a făcut remarcată cu hit-ul "Need You Know", lansat în 2009. Piesa a ajuns pe locul 2 în Billboard Hot 100 și a fost certificată de nouă ori cu platină în SUA. "Need You Know" a cucerit și topurile din UK, poziționându-se pe locul 15. Trupa câștigat cinci premii Grammy din 10 nominalizări.

Comentează

Trending