Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concertul Celine Dion de la București este amânat pentru vara lui 2021

Concertul Celine Dion, ce urma să aibă loc pe 29 iulie 2020 la Arena Națională din București, a fost amânat din cauza pandemiei COVID-19. Evenimentul a fost reprogramat pentru 25 iulie 2021, în același loc. Biletele deja achiziționate rămân valabile.

Publicat

pe

Celine Dion
Celine Dion │ FOTO: Denise Truscello www.facebook.com

Celine Dion a anunțat că turneul "COURAGE WORLD TOUR" va fi reluat anul viitor, în 2021 fiind reprogramat și evenimentul așteptat la Arena Națională.

"Chiar am sperat să revenim pe scena cândva anul acesta, dar nu este nimic mai important decât sănătatea și siguranța tuturor. Toată lumea a trecut printr-o perioada atât de dificilă în timpul acestei pandemii, iar inima mea se îndreaptă spre toți cei care au suferit. Știu că până la urma vom trece de asta împreună și vom recupera timpul pierdut. Îmi e dor de spectacolele noastre… abia aștept să cant din nou cu voi toți. Aveți grijă de voi… ne vedem curând!"

Pentru managementul artistei și organizatorii evenimentului, siguranța și sănătatea publicului sunt prioritare. COURAGE WORLD TOUR va reîncepe în primăvara lui 2021 și se va desfășura în 32 de orașe din toată Europa până în vară, inclusiv în București.

"Ne pare rău că Celine Dion nu va mai putea susține concertul de la București la data stabilită. Pandemia de COVID-19 are un impact devastator nu doar asupra sănătății populației și a sistemului medical, dar și la nivel social și economic, industria muzicală fiind printre industriile afectate grav. Ne aflăm într-un context unic în istoria recentă, trecem toți prin momente cu adevărat dificile și suntem siguri că fanii Celine Dion din România înțeleg pe deplin această situație." a declarat Laura Coroianu, Director Emagic, organizatorul spectacolului din București.

Spectacolul Celine Dion de la București face parte din turneul "Courage World Tour" de promovare a albumului omonim, ce urma să cuprindă aproape o sută de orașe din întreaga lume. Artista a susținut deja 52 de concerte sold-out până în luna martie a acestui an. Evoluția răspândirii coronavirusului și măsurile de prevenție adoptate de autorități în ultimele săptămâni au determinat-o pe artistă să amâne partea europeană a turneului, treizeci și patru de concerte din douăzeci și patru de orașe - inclusiv București - urmând a fi reprogramate anul viitor.

Ce se întâmplă cu biletele achiziționate

Biletele achiziționate pentru data de 29 iulie 2020 își păstrează valabilitatea pentru 25 iulie 2021. Prețurile biletelor variază între 275 și 1775 de lei.

În cazul în care nu pot participa la concertul reprogramat, cumpărătorii au la dispoziție 30 de zile de la data anunțului amânării evenimentului pentru a opta între păstrarea biletului sau transformarea lui în voucher cu valoare. După 10 iulie, biletul devine automat valabil pentru ediția reprogramată a concertului.

În cazul în care voucherul nu va putea fi folosit pentru achiziționarea de produse sau servicii până cel târziu la data de 30 septembrie 2021, valoarea biletelor va fi rambursată până la data de 31 decembrie 2021. Astfel, cei care nu mai pot sau nu mai vor să participe la concertul Celine Dion și nici la alt eveniment Emagic, își vor putea primi banii înapoi în perioada 30 septembrie - 31 decembrie 2021.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte duminică, 11 iunie 2023

ANULAT - Celine Dion

Loc
Arena Națională
Comentează

Lifestyle

Adele, în lacrimi după ce Celine Dion a venit la concertul ei

Adele a fost profund impresionată de prezența lui Celine Dion la unul dintre concertele ei din Vegas. Când privirile li s-au intersectat, cele două s-au îmbrățișat, vizibil emoționate. Post eveniment, artista britanică i-a transmis lui Celine un mesaj plin de recunoștință.

Publicat

pe

Adele și Celine Dion
Adele și Celine Dion │ FOTO: Captură Instagram Adele

Adele a fost extrem de mișcată de gestul pe care Celine Dion l-a făcut sâmbăta aceasta. Artista canadiană a asistat la show-ul lui Adele din Las Vegas, prezența ei în sala de la Colosseum făcând pe Adele să plângă de fericire.

După concert, Adele i-a transmis lui Celine un mesaj încărcat de emoție, în care îi mărturisește cât de mult o admiră și o apreciază.

"De aproape doi ani cânt într-o sală de la Colosseum în care a cântat Celine Dion. Mai am patru săptămâni. A fost singura sală în care am vrut să cânt în Las Vegas, pentru că a fost construită pentru ea. Am o fotografie cu ea chiar lângă scenă, pe care o ating în fiecare seară înainte să cânt, iar weekend-ul acesta a venit la concertul meu și a fost o surpriză și un mare MOMENT!!", a povestit Adele într-un mesaj publicat pe pagina sa de Instagram, adăugând și o poză care surprinde momentul întâlnirii celor două.

Adele: "Nu există cuvinte care să descrie ceea ce însemni tu pentru mine"

În continuarea mesajului său, Adele îi spune artistei canadiene că nu va uita niciodată această întâlnire și că nu poate fi descris în cuvinte ceea ce a simțit.

"Celine, te iubesc foarte, foarte mult. Nu există cuvinte care să descrie ceea ce însemni tu pentru mine, sau ce înseamnă pentru mine faptul că ai venit la concertul meu, sau cum m-am simțit când te-am văzut în sală alături de frumoasa ta familie. M-am simțit minunat să fiu acolo și a fost o mare onoare pentru mine, iar seara aceasta de sâmbătă va rămâne în amintirea mea pentru totdeauna. Această întâlnire cu tine acolo a fost un moment care m-a readus la începuturi. Îți mulțumesc din suflet."

Celine Dion nu a răspuns încă la acest mesaj, însă reacțiile colegilor de breaslă nu au întârziat să apară. Rita Ora a scris: "Nu eu plâng....tu plângi", iar Kylie Minogue a postat două inimi, ca răspuns la declarațiile înduioșătoare ale lui Adele.

Citește în continuare

Industria muzicala

VIDEO: Celine Dion și Lady Gaga în recital la Jocurile Olimpice 2024

Celine Dion și Lady Gaga au fost artistele care au cucerit audiența cu interpretări muzicale desfășurate în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Publicat

pe

Celine Dion și Lady Gaga la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
Celine Dion și Lady Gaga la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 │ FOTO: captură YouTube

Zvonurile conform cărora Lady Gaga și Celine Dion au fost invitate să cânte la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris s-au adeverit. Artistele au livrat două momente muzicale memorabile, în special Celine Dion, care a revenit pentru prima oară pe scenă de la diagnosticul de Moersch - Woltman sau sindromul omului înțepenit.

Cântăreața de 56 de ani a interpretat la înălțime, pe turnul Eiffel, piesa "L'hymne à l'amour". A fost într-adevăr un imn al iubirii. Al iubirii pentru sport, pentru muzică, pentru oamenii de pretutindeni care au fost martorii unei reveniri spectaculoase și emoționante.

Lady Gaga a pregătit un mini spectacol pe malul Senei, având ca fundal melodia "Mon Truc en Plumes". Artista a îmbinat elemente de jazz și cabaret cu coregrafii dinamice și costumații maiestoase. A reușit să încapsuleze atmosfera petrecerilor anilor '20 și să demonstreze încă o dată că este artistă, cântăreață, dansatoare, pianistă și actriță.

VIDEO: Celine Dion - "L'hymne à l'amour"

VIDEO: Lady Gaga - "Mon Truc en Plumes"

Citește în continuare

Concerte & turnee

Celine Dion ar putea reveni pe scenă, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris

Celine Dion ar putea urca din nou pe scenă cu un moment muzical, programat pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Celine Dion
Celine Dion │ FOTO: Denise Truscello www.facebook.com

Admiratorii lui Celine Dion ar putea avea motive de bucurie. Artista ar urma să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, programată pentru 26 iulie. Ar marca prima reprezentație muzicală a cântăreței, de când a dezvăluit că a fost diagnosticată cu sindromul omului înțepenit, în decembrie 2022.

Vestea nu a fost confirmată oficial, însă Dion a sosit luni la hotelul Royal Monceau din Paris, unde este cazată și Lady Gaga, un alt potențial headliner al ceremoniei de deschidere.

Acum câteva luni, într-un interviu pentru Vogue Franța, Celine Dion a dat de înțeles că o revenire pe scenă este posibilă:

"Am ales să lucrez din tot corpul și sufletul, din cap până în picioare, alături de o echipă medicală. Vreau să fiu în cea mai bună formă posibilă. Scopul meu este să văd din nou Turnul Eiffel!".

Recent, artista și-a descris probleme de sănătate în "I Am: Celine Dion", un documentar regizat de Irene Taylor, disponibil pe Prime Video. Materialul prezintă sincer și vulnerabil modul în care Celine Dion reușește să trăiască cu boala Moersch - Woltman sau sindromul omului înțepenit. Servind ca o scrisoare de dragoste pentru fanii săi, pelicula evidențiază cum muzica i-a ghidat viața și acum este unul dintre elementele care îi oferă putere să meargă mai departe și să lupte împotriva oricărui obstacol.

Citește în continuare

Trending