Cirque du Soleil Entertainment Group a declarat insolvenţa pe 29 iunie în mod oficial. Compania cu sediu în Montreal şi care avea 6 spectacole permanente în Las Vegas a rămas cu greu pe linia de plutire până acum. Asta pe fondul restricţiilor legate de evenimentele cu public pe durata pandemiei. Restricţiile au început din martie şi au dus la anularea tuturor spectacolelor canadienilor. Ce a urmat a fost concedierea a 95% din forţa de muncă şi suspendarea temporară a spectacolelor.
Acest lucru nu poate dura la infinit, iar cu veniturile zero pe câteva luni, viitorul companiei este incert. Deocamdată a fost semnat un acord cu investitorii existenţi, inclusiv fonduri private ca TPG Capital sau Fosul Internaţional din China pentru a susţine această afacere. În plus fondul de pensii din Canada Caisse de Depot alături de celelalte două entităţi vor prelua datoriile Cirque du Soleil şi vor investi 300 de milioane de dolari într-o repornire a proiectului.
Organizaţia guvernamentală canadiană Investissment Quebec va contribui cu 200 de milioane de dolari finanţare, pentru plata datoriilor. TPG, Fosun şi fondul de pensii canadian au cotă majoritară de acţiuni la Cirque din 2015 şi vor înfiinţa un fond de 15 milioane de USD pentru a îi ajută pe angajaţii concediaţi. Se pare că artiştii şi cei care au reprezentaţii în Las Vegas şi Orlando, care vor debuta în curând nu vor fi afectaţi de concedieri.
Cirque du Soleil se înfiinţa în 1984 şi este cel mai mare producător contemporan de atracţii şi spectacole de circ. Are 4900 de angajaţi în 50 de ţări şi generează venituri anuale de 1 miliard de dolari. Spectacolele din Las Vegas adună cu uşurinţă 9000 de persoane în fiecare seară. Creaţiile Cirque au primit 7 premii Primetime Emmy, premii Gemini, Juno şi o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Am avut şi noi ocazia să vedem o reprezentaţie Cirque du Soleil - Varekai la Bucureşti în 2017, în Pavilionul Central de la Romexpo.