După ce a intrat în topurile din întreaga lume și a urcat vertiginos pe poziții fruntașe, piesa "Breaking Me" a ajuns să fie, în acest moment, cea mai căutată piesă la nivel internațional, potrivit Shazam. Cu aproximativ 5 milioane de Shazamuri, DJ-ul ocupă prima poziție în Global Chart, acesta fiind urmat în clasament de artiști precum The Weeknd sau SAINt JHN.
În Romania, piesa "Breaking Me" ocupă prima poziție în topul radio & TV și este în topurile platformelor de streaming, precum Spotify sau Apple Music.
"Breaking Me" vorbește despre dependența dintr-o relație de cuplu și a fost compusă în vara anului 2019.
"Am scris piesa vara trecută în Berlin și Miami. După prima sesiune de compus din Berlin, nu am mai lucrat la piesă pentru aproape două luni, pentru că ne-am blocat. Asta până ne-am hotărât să o reluăm într-o escapadă de compus în Miami. Cel mai bun moment trebuie să fi fost acela în care am urcat în mașină după ce am terminat piesa, am dat volumul la maxim și toată lumea a iubit piesa instantaneu!", a povestit DJ-ul german într-un interviu acordat pentru InfoMusic.
VIDEO: Topic, A7S - "Breaking Me"
Topic spune că stilul lui muzical este "muzica melancolică de dans". Artistul și-a început cariera de DJ fiind inspirat de grei ai domeniului, precum Avicii, Timbaland sau Swedish House Mafia, fiind susținut și de fostul său profesor de muzică.
Pe perioada pandemiei, Topic a petrecut mult timp în studio, a compus și a produs piese, în interviul acordat pentru InfoMusic dezvăluind că pregătește un single nou, ce ar putea fi lansat în luna iulie.