În "Good Bad & Undead", Dinklage îl va interpreta pe Van Helsing, ultimul dintr-o lungă linie de vânători de vampiri. El începe un parteneriat incomod cu un vampir (Momoa) care a făcut un jurământ să nu mai ucidă vreodată. Împreună pun la cale o serie de înșelătorii din oraș în oraș, unde Van Helsing pretinde să învingă vampirul contra unei sume de bani. Dar când o recompensă serioasă este pusă pe capul vampirului, totul în această lume periculoasă, plină de monștri și magie este acum de urmele lor.
Filmul va fi regizat de Max Barbakow, care recent a făcut senzație la Festivalul Sundance cu filmul "Palm Springs". Înainte de "Palm Springs", Barbakow a scris și regizat comedia întunecată "The Duke", care a avut premiera la Tribeca și documentarul autobiografic "Mommy, I’m a Bastard!".
Peter Dinklage, care a câștigat patru premii Emmy pentru rolul său din Game of Thrones, a semnat recent pentru "Last Sons Of America". Printre alte proiecte ale actorului se numără "My Dinner with Hervé", "Avengers: Infinity War" și "X-Men: Days of Future Past". Dinklage va produce Good Bad & Undead împreună cu David Ginsberg prin compania de producție Estuary Films.
Jason Momoa va putea fi văzut interpretându-l pe Duncan Idaho în Legendary’s Dune, al regizorului Denis Villeneuve. Momoa a terminat recent producția "Sweet Girl" de pe Netflix. A jucat în "Aquaman", care a devenit cel mai mare titlu DC, precum și în serialele "See" (Apple TV+) și "Frontier" (Netflix).