Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noua piesă lansată de Norah Jones, "Were You Watching?" - AUDIO

Norah Jones ne oferă o nouă bijuterie muzicală, intitulată "Were You Watching?". Melodia este inspirată de un poem scris de Emily Fiskio.

Publicat

pe

Norah Jones
Norah Jones

"Were You Watching?" se regăsește pe viitorul material de studio al Norei, "Pick Me Up Off the Floor". Albumul va fi lansat pe 12 iunie, data inițială a lansării fiind modificată din cauza pandemiei de coronavirus, după cum Norah și-a anunțat fanii printr-un mesaj publicat pe Facebook.

"Cred că muzica este importantă în astfel de momente"

"Bună tuturor. Sper că sunteți cu toții sănătoși. Din cauza întârzierilor de producție ale CD-urilor și vinyl-urilor, vom amâna lansarea albumului până pe 12 iunie. Cred că muzica este importantă în astfel de momente. Cu siguranță mă face să mă simt mai bine, sau mă ajută să intru într-o stare de melancolie sau de exuberanță. Așa că între timp voi lansa tot felul de teasere, în cazul în care vă va fi dor ascultați ceva nou. Până la urmă, muzica este specialitatea mea și este ceea ce am eu de oferit în aceste momente în care ne simțim neajutorați. Voi continua să cânt piese pe care v-ați dori să le auziți și îmi voi dedica timpul să-i ajut pe cei care au nevoie de sprijin în această perioadă de criză.

Vă iubesc pe toți, Norah."

AUDIO: Norah Jones - Were You Watching?

Norah Jones are în palmares 9 premii Grammy și peste 50 de milioane de albume vândute la nivel internațional. Într-un top realizat de publicația americană Billboard, a fost declarată ”cea mai înzestrată artistă de jazz a decadei 2000 - 2009”. Discul ei de debut, ”Come Away with Me” (2002), a fost certificat cu diamant, înregistrând vânzări record de 26 de milioane de copii. Au urmat ”Feels Like Home” (2004), ”Not Too Late” (2007), ”The Fall” (2009), ”Little Broken Hearts”(2012) și ”Day Breaks” (2016), toate apreciate de public, însă cu un succes comercial mai redus, comparativ cu primul material.

Trending