Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Little Richard a murit la vârsta de 87 de ani; A fost pionierul rock and roll-ului

Little Richard, una dintre figurile marcante din rock and roll, un pionier al genului a încetat din viaţă pe 9 mai 2020. Astăzi ne-a părăsit o legendă, omul care a făcut din rock and roll flacără vie, cu reprezentaţii flamboiante, un timbru unic şi o adevărată forţă a naturii pe scenă. Aflaţi detalii din cariera şi viaţa artistului în articol.

Publicat

pe

Little Richard live anii '60
Little Richard live anii '60 │ FOTO: Little Richard www.facebook.com

Artistul a încetat din viaţă sâmbătă, pe 9 mai 2020 la vârsta de 87 de ani. Little Richard a pierdut bătălia cu cancerul osos, iar vestea tristă a fost confimată de către fiul său, Danny Jones Penniman. Muzicianul a reuşit să aducă R&B-ul de culoare în mainstream şi să revoluţioneze muzica rock. Pe numele său real Richard Penniman, Little Richard e considerat unul dintre părinţii fondatori ai genului rock 'n' roll.

S-a născut în Macon, Georgia în timpul Marii Crize şi a avut 11 fraţi. A fost ostracizat pentru că era efeminat şi avea o problemă fizică: piciorul său drept era mai scurt decât cel stâng. Penniman deja cânta cu trupe până să împlinească 14 ani şi făcea parte din diferite grupuri corale bisericeşti.

Alături de Chuck Berry şi Fats Domino au spart bariere culturale şi au eliminat prejudecăţile legate de culoare din acest gen muzical. Felul în care Richard cânta la pian, frizura exuberantă şi acel mic ţipăt pe care cu care îşi articula versurile l-au făcut o legendă. A fost un bărbat gay, de culoare şi şi-a impus stilul într-un gen muzical care ni i-a dat şi pe Elvis şi Buddy Holly. Şi asta în perioada sobră şi strictă a regimului Eisenhower din SUA.

Little Richard a vândut peste 30 de milioane de discuri în toată lumea şi a influenţat nume mari, de la Beatles la Otis Redding şi Creedence Clearwater Revival, dar şi pe David Bowie. Toată lumea îl va reţine pe acest muzician pentru piesa "Tutti Frutti" din 1956, care a intrat valvârtej în Top 40 şi se auzea pe toate radio-urile în anii '50 şi '60. Au urmat hituri ca "Lucille", "Keep a Knockin'", "Long Tall Sally" şi dansabila "Good Golly Miss Molly".

Paul McCartney imita ţipetele lui Richard pe scenă, iar John Lennon a făcut un cover după "Rip It Up", ca să înţelegeţi cât de apreciat a fost artistul. La inaugurarea lui Rock and Roll Hall of Fame în 1986, Little Richard a fost printre numele inaugurale, alături de Elvis Presley, Chuck Berry, Buddy Holly, Jerry Lee Lewis şi Sam Cooke.

Trending