Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Jon Bon Jovi, Dolly Parton, Meryl Streep și alții vor participa la un eveniment online de caritate

Jon Bon Jovi, Dolly Parton, Meryl Streep și alte nume mari vor participa la "A Night Of Covenant House Stars”, un eveniment caritabil. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Concert Bon Jovi pe 21 iulie 2019 în Piața Constituției din București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Găzduit de actrița Audra McDonald și de jurnalistul John Dickerson, spectacolul va fi difuzat pe 18 mai la 20:00. ET (ora 03:00, ora României) pe noul serviciu de streaming Broadway On Demand, dar și pe Youtube, iHeartRadio Broadway, Facebook, Twitch și site-ul Stars in The House.

Pe lângă participarea lui Jon Bon Jovi, Dolly Parton și Meryl Streep, și alte celebrități au acceptat propunerea. Diane Keaton, Stephen Colbert, Rachel Brosnahan, Robin Thicke și Dionne Warwick alcătuiesc lista de invitați.

Încasările provenite din acest eveniment se vor îndrepta către Covenant House, pentru furnizarea de refugiu pentru tinerii fără adăpost, precum și pentru creșterea resurselor și a personalului pentru îngrijirea copiilor cu risc crescut în timpul pandemiei de COVID-19.

"Acest virus nu va avea ultimul cuvânt. Aceste staruri s-au implicat deoarece își dau seama tinerii noștri nu au opțiunea de a se adăposti dacă nu au literalmente o casă. Pentru mii de tineri, Covenant House este casa lor. Avem nevoie de mai multă hrană, mai multe provizii și trebuie să oferim în continuare personal pentru îngrijirea tinerilor bolnavi", a declarat Kevin Ryan, președintele Covenant House.

Covenant House este cea mai mare agenție finanțată privat din America care oferă adăpost, hrană, îngrijiri de criză și o serie de alte servicii pentru tinerii fără adăpost sau fugari.

Comentează

Trending