Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Festivalul Exit din Serbia va avea loc vara aceasta, oferind speranță organizatorilor de concerte din Europa

Organizatorii festivalului Exit au anunțat că cel mai mare eveniment cu muzică live din Serbia, a cărui precedentă ediție a găzduit 200.000 de persoane, va avea loc vara aceasta. Ediția din 2020 a festivalului va respecta regulile impuse de autorități în contextul pandemiei.

Publicat

pe

Exit Festival
Exit Festival

Exit Festival, unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, va avea o ediție și în 2020, chiar pe perioada verii. Evenimentul a fost confirmat de organizatori la scurtă vreme de la declarația făcută de prim-ministrul Serbiei, Ana Brnabić, care a recomandat ca festivalul să fie amânat, și nu anulat.

"Recomandăm ca festivalul să fie mutat în luna august, pentru că ne așteptăm ca până atunci să avem întreaga situație sub control", a declarat Brnabić în Novi Sad, orașul în care are loc festivalul Exit.

Programată pentru perioada 9 - 12 iulie, ediția din 2020 a Exit Festival se va desfășura, astfel, la o lună de la data inițială, organizatorii urmând să stabilească și să anunțe perioada exactă. De asemenea, pentru a se alinia recomandărilor oficialilor din sănătate, evenimentul nu va mai avea loc la maxima sa capacitate, de 55.000 de participanți pe zi. Amploarea festivalului va fi redusă, cel mai probabil, la jumătate.

"Suntem încântați să aflăm că situația în sănătate s-a remediat considerabil și că vom putea marca aniversarea a 20 de ani de Exit vara aceasta"

"Festivalul în formatul său complet nu se va întoarce, cel mai probail, până în 2021, dar suntem încântați să aflăm că situația în sănătate s-a remediat considerabil și că vom putea marca aniversarea a 20 de ani de Exit vara aceasta, printr-un eveniment plin de însemnătate, desfășurat în siguranță.

Sănătatea și siguranța publicului și a tuturor celor implicați în realizarea festivalului sunt prioritățile noastre. Între frică și optimism alegem mereu optimismul și suntem încântați că vom avea oportunitatea de a fi împreună cu fanii și artiștii noștri preferați vara aceasta", a declarat cofondatorul Exit Festival, Dušan Kovačević, potrivit IQ Mag.

Această decizie de a ține festivalul va oferi speranță atât publicului, cât și organizatorilor de evenimente live, care și-au sistat activitatea din cauza pandemiei.

"Chiar și în formate diferite și la capacități reduse, dacă sunt posibile și se pot ține în siguranță, evenimentele ar putea aduce înapoi o atât de necesară ușurare după greutățile prin care am trecut cu toții", a completat cofondatorul Ivan Milivojev.

Exit Festival, ce împlinește 20 de ani de la prima ediție, este un eveniment premiat de două ori cu Best Major Festival în cadrul European Festivals Awards. În lineup-ul ediției de anul acesta sunt confirmați David Guetta, Fatboy Slim, Sepultura, Kosheen și James Arthur, printre alții.

În România, concertele sunt încă interzise, primul concert de tip drive-in fiind recent amânat. La ora actuală, data cea mai optimistă la care concertele ar putea reveni este 15 iunie.

Comentează

Trending