Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Corey Taylor de la Slipknot şi-a finalizat primul album solo în carantină

Corey Taylor, poate cel mai vocal artist rock, citat des de publicaţiile de profil a intrat într-o nouă etapă a carierei sale muzicale. Artistul şi-a finalizat primul album solo, profitând de perioada carantinei şi izolării. Avem detalii despre LP în articol.

Publicat

pe

Corey Taylor

Corey Taylor este un om ocupat, între rolul de solist al trupei Slipknot şi cel de solist la Stone Sour. Artistul a ţinut deja reprezentaţii solo, precum cele din Londra de acum 3 ani, când Corey a cântat coveruri după The Cure, Kiss, Misfits şi R.E.M. Nu s-a ferit şi de interpretări de melodii Slipknot, dar şi momente amuzante cu melodii din "Sponge Bob" sau celebra sa piesă de Crăciun, "X-M@$". Corey şi-a exprimat de mult dorinţa de a aborda şi alte genuri muzicale decât cele care l-au consacrat, pe un album solo.

Reprezentaţiile sale au fost acustice, pline de emoţie, iar muzicianul cochetează şi cu jazz-ul, cu muzica country şi chiar cu glam-ul, fiind prieten cu cei de la Steel Panther. Dezvăluirea cu privire la noul album a venit în cadrul unui podcast al lui Lzzy Hale de la Halestorm ("Raise Your Horns"). Acolo Taylor a menţionat că are 25 de piese înregistrate, acelaşi număr pe care îl pomenise solistul şi în noiembrie, doar că acum track-urile sunt finalizate.

Unele piese au fost compuse de-a lungul anilor, dar nu se potriveau cu nici una dintre trupele artistului. Pentru proiectul solo vocalistul a colaborat cu Christian Martucci de la Stone Sour, cu chitaristul Zach Throne de la trupa sa live Corey Taylor and Friends, dar şi cu basistul Jason Christopher şi toboşarul Dustin Schoenhofer. Înregistrarea a durat 2 săptămâni şi jumătate, iar Corey şi-a descris albumul ca "dope" ("mişto").

Artistul cu mască schimbătoare vine după un an 2019 în care Slipknot a lansat albumul "We Are Not Your Kind", primit excelent de fani şi public. Trupa ar fi trebuit să cânte la final de iulie 2020 în România, dar şi-a anulat reprezentaţia şi turneul european în întregime din cauza restricţiilor provocate de pandemie. Pe Corey l-am văzut în România totuşi cu Stone Sour în 2018 şi 2010.

Corey Taylor este cunoscut şi ca scriitor, având la activ 4 cărţi publicate:

  • Seven Deadly Sins: Settling the Argument Between Born Bad and Damaged Good
  • A Funny Thing Happened On The Way To Heaven (Or How I Made Peace With The Paranormal And Stigmatized Zealots & Cynics In The Process)
  • You're Making Me Hate You: A Cantankerous Look at the Common Misconception That Humans Have Any Common Sense Left
  • America 51: A Probe into the Realities That Are Hiding Inside "The Greatest Country in the World"
Comentează

Muzică nouă

Corey Taylor sună excelent de agresiv pe piesa Wargasm "70% Dead"

Se întâmplă tot mai des în ultimii ani să auzim artişti care îşi etalează un talent aparte pe colaborări în vreme ce pe proiectele lor artistice sunt mai... cuminţi. Corey Taylor nu a mai fost aşa agresiv cum îl auzim pe "70% Dead" alături de Wargasm de ceva vreme. O fi şi mixajul de vină...

Publicat

pe

Coperta single Corey Taylor Wargasm 70% Dead
Coperta single Corey Taylor Wargasm 70% Dead │ FOTO: Wargasm

Urmăresc Wargasm de câţiva ani şi îi consider un fel de succesori spirituali pentru Mindless Self Indulgence. Wargasm este o trupă britanică de muzică rock și electronică, cunoscută pentru stilul energic și combinația de genuri muzicale precum nu-metal, punk, și electro. Formația este alcătuită din Milkie Way (vocalistă și basistă) și Sam Matlock (vocalist și chitarist). Grupul e format în 2018 şi are riff-uri dure de chitară, teme NSFW şi voce agresivă.

Corey Taylor nu mai are nevoie de nicio prezentare, din postura de solist al trupei Slipknot, dar şi al proiectului secundar Stone Sour, care e în pauză... de tot. În ultimii ani l-am găsit pe Corey mai degrabă în postura de artist solo, în care a ajuns şi la noi pe 31 mai. Promovează în aceste zile al doilea său album solo, "CMF2".

Revenind la piesă "70% Dead", ea a fost înregistrată în vreme ce Wargasm era în turneu alături de Corey Taylor în SUA, deschizând show-urile sale. Versurile acestui track sunt despre război, boală, inegalitate. După ce a fost în turneu cu Enter Shikari şi Limp Bizkit în 2022, Wargasm l-a însoţit pe Corey Taylor în turneul său american.

Duo-ul britanic a primit laude de la Jonathan Davis de la Korn şi Fred Durst de la Limp Bizkit. Albumul de debut venea de abia în 2023, "Venom", după o serie de EP-uri şi single-uri.

De altfel Wargasm are şi piesă cu Fred Durst, "Bang Ya Head". A mai fost în turneu şi cu Babymetal şi Royal Blood. Pe aceştia din urmă îi vedem la Summer Well apropo.

Citește în continuare

Trending