Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Gene Simmons de la KISS: "Dumnezeu spune să stați în casă, să nu mergeți la biserică"

Într-un clip video, co-fondatorul și basistul trupei KISS a transmis un mesaj celor care nu respectă regulile de distanțare socială din timpul pandemiei de coronavirus.

Publicat

pe

Gene Simmons (captură ecran)
Gene Simmons (captură ecran)

Chiar dacă majoritatea orașelor din Statele Unite sunt sub ordinul șederii la domiciliu din cauza pandemiei de COVID-19, au existat câteva exemple de oameni care nu respectă regulile de distanțare socială.

De la vagoanele aglomerate ale metrourilor din New York, până la piețele pline de cumpărători din Los Angeles, situația este îngrijorătoare. Cu toate acestea, numeroase biserici și instituții religioase își așteaptă cu brațele deschise adepții. De exemplu, guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, a ordonat măsura de distanțare socială, dar a permis ca lăcașurile de cult să își continue activitatea.

Gene Simmons i-a muștruluit pe cei care încalcă măsurile guvernamentale, printr-un clip video pentru publicația TMZ. Inițial, muzicianul a făcut referire la generațiile trecute care au avut parte de experiențe mult mai aprige decât statul acasă:

"Cu toții avem o <<povară>>. Care este povara? Povara asta, de fapt, nu e mai nimic. Ar trebui să tăcem cu toții și să nu ne mai comportăm ca și cum am fi buricul pământului. Asta mă include și pe mine. Uite, acum ceva timp în urmă, nu mult, bunicii noștri au fost trimiși să lupte într-un război, război pentru care nu ei erau responsabili. 50 de milioane de morți a numărat cel de-al Doilea Război Mondial, iar bunicii voștri au săvârșit, în multe cazuri, sacrificiul suprem".

Simmons a continuat cu o remarcă dură, însă adevărată:

"În timp ce voi sunteți ocupați să mâncați pizza și burgeri, alți oameni își riscă viețile să vă aducă mâncarea la ușă. Când vă arde casa, pompierii își riscă viețile, când vă este jefuită locuința, polițiștii își riscă viețile, cadrele medicale...De ce ne plângem? Stăm acasă și nu facem nimic, în timp ce alți oameni își riscă viața pentru ca voi să aveți un trai confortabil".

Artistul nu i-a uitat pe practicanții religioși care continuă să meargă la biserică și riscă o eventuală îmbolnăvire. A lor și a celorlalți:

"Oamenii religioși care practică lucruri religioase...nu ascultați de același Dumnezeu de care ascult eu. Dumnezeu spune <<stați acasă, nu mergeți la biserică>>".

Cu toate acestea, Gene Simmons are speranță în ceea ce se întâmplă pe viitor. În opinia sa, lucrurilor se vor rezolva și totul va fi bine.

Recent, trupa KISS a fost nevoită să reprogrameze ultimele trei concerte ale turneului din America de Nord și întregul turneu din America Latină din cauza pandemiei. Trupa va relua turneul în Europa pe 9 iunie și va reveni în Statele Unite la sfârșitul lunii august pentru a continua seria de concerte din cadrul turneului de adio.

Trending