"Am compus "Colț de lună" în această perioadă ciudată, în care îndoiala, teama, singurătatea pe mai toți ne-au încercat rând pe rând. Și simțeam că trebuie să accesez ceva pozitiv, dorul, acea "pasăre gri" simplă, care ba vine, ba pleacă, dar niciodată nu ne părăsește! Iar "colțul de lună" e speranța care luminează și cel mai întunecat cer al sufletului! E un cântec scris cu drag!", a declarat Dora Gaitanovici.
Dora semnează atât versurile și compoziția noului single, cât și productia, mixul și masterul.
AUDIO: Dora Gaitanovici - "Colț de lună"
La doar 19 ani, Dora Gaitanovici are deja în palmares zeci de trofee naţionale, pe lângă participarea cu succes în cadrul Vocea României 2018, unde a fost unul dintre cei patru finaliști.
Recent, Dora a lansat "El nu mă vrea", o melodie scrisă împreună cu Irina Rimes, piesa "Eu te las" împreună cu What's UP și a colaborat și cu Daniel Dorobanțu, fondatorul ansamblului de artă sincretică Thy Veils, pentru melodia "Feel It All", ce poate fi ascultată pe InfoMusic.
Anul acesta, Dora a susținut un recital în cadrul finalei Eurovision România și a cucerit telespectatorii cu refrene celebre din cadrul concursului, interpretate alaăuri de band-ul sau.
Dora Gaitanovici studiază pian, saxofon, canto şi este pasionată de jazz, blues, rock sau de muzică clasică. În prezent, Dora este studentă în cadrul Universităţii de Muzică din Bucureşti.