Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Un copil de 7 ani a compus "Valsul izolării" - VIDEO

Un băiețel de 7 ani din Grecia, ce-i calcă pe urme lui Mozart, a compus la pian "Valsul izolării". Compoziția este dedicată tuturor celor care "suferă și se află în izolare din cauza COVID-19".

Publicat

pe

Stelios Kerasidis cântând la pian ”valsul izolării”
Stelios Kerasidis cântând la pian ”valsul izolării”

Stelios Kerasidis, un băiat precoce, al cărui talent muzical a depășit de mult hotarele Greciei, ne propune să folosim izolarea drept prilej de relaxare.

"Haideți să avem cu toții un pic mai multă răbdare și în curând vom fi la mare, înotând"

Acesta ne recomandă o frumoasă compoziție, scrisă chiar de el, amintindu-ne cât de importante sunt răbdarea și optimismul.

"Bună tuturor! Eu sunt Stelios. Haideți să avem cu toții un pic mai multă răbdare și în curând vom fi la mare, înotând. Vă dedic vouă această compoziție a mea", spune micul geniu în introducerea clipului său.

"Valsul izolării", așa cum l-a denumit Stelios, a primit multe aprecieri, cei care au ascultat compoziția pe YouTube reacționând prin comentarii laudative. "Aptitudinile unui compozitor matur în corpul unui copil angelic", este primul comentariu, urmat de un șir lung de aprecieri: "Ce talent! Ce melodie divină!", "Mi-a tăiat respirația și am rămas fără cuvinte", "Chopin al Greciei". 

VIDEO: Stelios Kerasidis - Isolation Valse

Născut în Atena, într-o familie de muzicieni - ambii părinți sunt pianiști - Stelios a susținut primul recital la vârsta de 3 ani. În 2018, când avea doar 5 ani, a interpretat Chopin’s Waltz in A Minor la prestigioasa sală de concerte Carnegie Hall, din New York, iar anul trecut a susținut un recital la Royal Albert Hall din Londra, cântând la faimosul pian roșu al lui Elton John.

Anterior valsului izolării, Stelios a scris două compoziții pentru surorile sale, Veronica și Anastasia. Și acestea au primit nenumărate aprecieri, geniul creativ al băiatului lăsându-i pe mulți fără cuvinte.

Trending