Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Sezonul 3 din serialul "Westworld" a debutat pe HBO şi HBO Go

Cel mai aşteptat serial al primăverii este cu siguranţă "Westworld", care tocmai a revenit pe HBO şi HBO Go. Sezonul 3 a debutat pe 16 martie şi o regăseşte pe Dolores în "lumea de afară", iar distribuţia primeşte aportul lui Aaron Paul din "Breaking Bad". Avem detalii despre serial în articol.

Publicat

pe

Westworld trailer sezon 3
Westworld trailer sezon 3 │ FOTO: HBO

Serialul "Westworld" a fost creat de către Jonathan Nolan şi Lisa Joy, pornind de la un western SF din anii '70 cu Yul Brynner. Materialul sursă s-a terminat totuşi după primul sezon, iar creatorii show-ului au fost nevoiţi să vină cu idei noi şi să improvizeze. La bază această producţie este despre un viitor distopic, doar că se centrează în jurul unui parc de distracţii unde roboţi umanoizi pot îndeplini orice fantezie a vizitatorilor. Din distribuţie fac parte Evan Rachel Wood (Dolores), nominalizată la premiul Emmy pentru acest rol, dar şi Thandie Newton (Maeve) şi Ed Harris (Man in Black).

Jeffrey Wright este o piesă vitală a poveştii în rolul lui Bernard şi îl avem şi pe inegalabilul Anthony Hopkins, drept mintea din spatele acestui parc de distracţii şi creierul din spatele "gazdelor" robotice. În sezonul 3 se alătură distribuţiei Aaron Paul, în rolul lui Caleb, cu care facem cunoştinţă în primul episod. Este un tânăr bărbat care face parte din "drojdia societăţii", are traume din război şi încearcă să îşi croiască un viitor prin metode ilegale. Drumul său se intersectează cu Dolores în circumstanţe violente.

În acest sezon apare şi Vincent Cassel în rolul lui Serac, dar şi Michael Ealy în rolul lui Jake. Sezonul 3 începe cu roboţii evadaţi din Westworld: Dolores, Bernard şi Charlotte Hale, sau mai bine zis o gazdă care ocupă trupul său. Roboţii încearcă să se ascundă în lumea largă, iar Dolores are planuri chiar mai mari, dorind să extermine umanitatea. Avem 8 episoade noi şi vă recomand să urmăriţi inclusiv secvenţa de după credits de la primul episod, pentru o surpriză.

După lumea western-ului şi după lumea Shogun avem un nou univers în parcul de distracţii robotizat. Primele două sezoane din "Westworld" au primit 42 de nominalizări la premiiile Emmy. Al doilea sezon a bifat 20 de nominalizări şi a câştigat 3 premii: cea mai bună actriţă secundară într-un rol secundar (dramă), primit de Thandie Newton, dar şi distincţii pentru machiaj şi coafuri. "Westworld" şi-a croit un nume şi prin coloana sa sonoră.

Deja în noul episod auzim câteva surprize: piese Pulp, Sevdaliza şi Massive Attack, perfect puse în scenă. Ramin Djawadi, cunoscut pentru coloana sonoră "Game of Thrones" a contribuit cu propriile creaţii la acest serial.

Trending