Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noua piesă Sevdaliza, "Lamp Lady", încă un melanj de genuri pentru artistă - AUDIO

Sevdaliza ne-a strecurat fiori pe şira spinării de multe ori prin track-urile sale şi o face din nou în 2020 prin al doilea single al anului, "Lamp Lady". Vă invităm să ascultaţi nouă piesă care ne trece prin cel puţin 3 genuri muzicale în articol.

Publicat

pe

Coperta single Sevdaliza Lamp Lady
Coperta single Sevdaliza Lamp Lady │ FOTO: Sevdaliza

Sevdaliza a avut un moment de glorie în mainstream recent, când piesă sa "Human" s-a auzit în primul episod din sezonul 3 al serialului "Westworld". Artista a revenit la abordarea care a consacrat-o cu noul single, "Lamp Lady". Combină genuri muzicale fără ezitare şi începe cu acorduri de rock alternativ pentru a se ancora apoi într-un trip hop şi un R&B întunecat. Alternând între voce şoptită un tremolo specific, artista olandezo-iraniană pictează sonor aşa cum numai ea ştie să facă.

Melodia aminteşte în egală măsură de Massive Attack şi puţin de puterea însoţită de sensibilitate a lui Janelle Monae. Au trecut doar 3 ani de când artista a explodat pe scena muzicală cu albumul "ISON", care oferă o abordare eclectică ce ar face-o şi pe Bjork geloasă. Ulterior olandeza a lansat EP-ul "The Calling" cu 7 piese noi, ce încercau o abordare un pic mai aproape de pop şi mainstream. La început de an 2020 am putut asculta single-ul "Oh My God", însoţit de filmări din arhiva personală a muzicianei.

Noul single este produs împreună cu Mucky, care a colaborat de ceva vreme cu Sevdaliza. Şi-a lăsat amprenta şi Nik Roos de Noisia. Rezultatul poartă numele de avant-pop, cu elemente de electronica şi trip-hiop. Sevdaliza a concertat la UNTOLD 2019, dar şi la Arenele Romane pe final de 2018. Are un trecut bogat, ce include o diplomă în comunicare şi includerea în echipa naţională de baschet a Olandei. Tânăra cântă de la 23 de ani dar scrie versuri încă de când era mică.

Videoclipurile sale sunt deseori artistice şi abstracte, adevărate statui şi picturi vii, înţesate de CGI, simboluri feminine şi o senzualitate aparte. Sevdaliza are 32 de ani, a fost născută în Teheran, Iran şi a început să cânte în 2014. În general cântă în engleză, dar a lansat şi o piesă în persană în 2017 în semn de protest contra unor politici discriminatorii.

Trending