Membrii Foo Fighters au spus că înregistrarea celui de-al zecelea album a fost întreruptă de fantome malițioase. Trupa de rock a înregistrat într-o casă din California construită în anii '40. Nu a durat mult până au simțit o atmosferă apăsătoare și au observat că instrumentele se dezacordau din senin, iar anumite înregistrări muzicale erau șterse în mod misterios.
"Când am intrat în casă, am simțit că vibe-ul era neplăcut, dar acustica excepțională. Am început să lucrăm acolo și nu a trecut mult timp până să se întâmple lucruri ciudate. Ne-am întors a doua zi și am observat că instrumentele erau dezacordate. Începeam o sesiune Pro Tools, dar track-urile lipseau sau erau într-un loc în care nu le puseserăm noi. Se auzea un sunet ciudat de microfon. Nimeni nu cântă la vreun instrument, doar acel sunet de microfon. Nu am auzit voci sau ceva descifrabil, dar ceva se întâmpla acolo.", a spus Dave Grohl pentru publicația NME.
După aceste evenimente, trupa a decis să instaleze un monitor pentru bebeluși pentru a surprinde activitățile stranii.
"L-am setat peste noapte că să putem vedea dacă există cineva acolo care să se pună cu noi. La început, nimic. Și chiar când începusem să credem că suntem țicniți, am început să vedem pe cameră lucruri pe care nu le-am putut explica. Apoi, când am aflat despre istoria casei, a trebuit să semnez un contract de confidențialitate cu proprietarul deoarece el încerca să vândă imobilul. Astfel, nu pot dezvălui ce s-a întâmplat cu adevărat acolo, dar aceste evenimente recurente, într-o perioadă scurtă de timp ne-au făcut să terminăm albumul cât se poate de repede", a completat solistul.
Deși momentan trupa nu a anunțat o dată exactă de lansare a albumului, materialul succedă "Concrete and Gold", lansat în 2017. Foo Fighters a mai lansat anul trecut o serie de EP-uri surpriză.
Recent, trupa a anunțat că anulează turneul aniversar din Statele Unite din cauza pandemiei de coronavirus.