Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Inspirat de italienii care cântă în balcoane, Bono de la U2 a compus piesa "Let Your Love Be Known" - VIDEO

Bono a împărtășit publicului o piesă nouă, compusă în contextul actualei crize provocate de coronavirus. Vocalistul U2 și-a intitulat piesa "Let Your Love Be Known" ("Lasă-ți iubirea să ajungă la cei din jur"), dedicând-o personalului medical atât de solicitat în această perioadă, dar și celor din izolare, care le transmit optimismul lor celor din jur.

Publicat

pe

Bono în videoclipul piesei ”Song For Someone”
Bono în videoclipul piesei ”Song For Someone”

Muzica este terapie pentru mulți dintre cei afectați de coronavirus, așa încât Bono s-a simțit inspirat să compună o piesă pentru toți cei care apelează la această formă de artă pentru a uita de griji. Vocalistul formației U2 i-a urmărit pe italienii care cântă de la balcoane din carantină și a scris pentru ei, dar și pentru medici și asistenți, piesa "Let Your Love Be Known".

"Pentru italienii care m-au inspirat să scriu piesa...pentru irlandezi...pentru oricine e într-o situație dificilă și continuă să cânte. Pentru doctori, pentru asistente, pentru toți cei care se află în prima linie de ajutor, vouă vă cântăm această piesă", a transmis Bono, publicând pe Facebook un clip în care îl putem urmări interpretând live piesa "Let Your Love Be Known".

VIDEO: Bono - "Let Your Love Be Known"

În urmă cu doi ani, U2 Încheia turneul "Experience + Innocence" cu un concert în Berlin, la momentul respectiv zvonindu-se că formația plănuiește să se retragă. Bono a ținut la momentul respectiv un scurt discurs, vorbind publicului despre cât de mulți ani s-au derulat de când U2 și-a început activitatea.

"Am tot susținut concerte și turnee de ceva timp, se împlinesc vreo 40 de ani, iar acești ultimi patru ani au fost cu adevărat speciali. Vom pleca acum...", a declarat Bono la Berlin.

Acest "Vom pleca acum..." i-a pus pe gânduri pe mulți dintre fanii formației, unii speculând că trupa ar plănui să se retragă. Zvonurile nu au fost confirmate până acum, deși formația nu a mai lansat nimic în ultimii doi ani.

Cel mai recent album lansat de U2, "Songs of Innocence", a apărut în 2017. Discul a primit până acum cronici mixte, impresiile oscilând de la foarte bine - ”cel mai bun album U2 din acest deceniu” (Mojo) - la foarte prost -”(membrii trupei U2) sunt vechi maeștri în pompatul chestiilor care-i face pe copiii din ziua de azi să cumpere muzică” (NME).

Comentează

Trending