Ariana Grande a publicat pe Twitter un mesaj prin care ne îndeamnă să ne informăm corect în privința gravității efectelor coronavirus. Artista mărturisește că este surprinsă de relaxarea cu care mulți tratează acest subiect.
"Continui să aud de la un număr surprinzător de oameni afirmații de genul <<Nu e mare lucru / Vom fi bine / Trebuie să ne vedem de viețile noastre>>, iar asta mă uimește. Înțeleg dacă simțeați asta în urmă cu câteva săptămâni. Dar vă rog să citiți despre ceea ce se întâmplă. Vă rog, nu ignorați lucrurile astea", a scris Ariana.
Artista în vârstă de 26 de ani a subliniat faptul că, deși virusul COVID-19 este mai puțin periculos pentru cei tineri, în această categorie regăsindu-se majoritatea fanilor ei, trebuie să țină cont de responsabilitatea pe care o au în raport cu cei puternic afectați de această pandemie.
"Tratarea lucrurilor cu atitudinea <<vom fi bine pentru că suntem tineri>> pune în mare pericol pe cei care nu sunt tineri sau care au probleme de sănătate"
"Este incredibil de periculos și egoist să desconsiderați gravitatea situației. Tratarea lucrurilor cu atitudinea <<vom fi bine pentru că suntem tineri>> pune în mare pericol pe cei care nu sunt tineri sau au probleme de sănătate. Ceea ce spuneți sună stupid și vă face să păreți privilegiați. Trebuie să vă pese mai mult de cei din jur. Acum."
Mesajul a fost completat într-un alt tweet de un exemplu de sacrificiu pe care oricine ar trebui să-l poată face.
https://twitter.com/jetpack/status/1239248981718208512"Cursurile de hip hop yoga pot aștepta, vă promit"
Coronavirus în SUA și în lume
În Statele Unite, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a ajuns la 3.802. Până la ora actuală, 73 de persoane s-au recuparat, înregistrându-se totodată 69 de decese.
La nivel internațional s-a ajuns la 171.112 cazuri de coronavirus. Numărul deceselor a urcat la 6.526, țările cele mai afectate fiind China (3.213 decese), Italia (1.809 decese) și Iran (724 decese).