Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Halsey și-a amânat concertul din Zürich din cauza coronavirusului

Numeroasele cazuri de infecții cu coronavirus au dus la amânarea concertului pe care Halsey ar fi trebuit să îl susțină în Zürich la începutul lunii martie. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Halsey în videoclipul "Finally//beautiful stranger"
Halsey în videoclipul "Finally//beautiful stranger"

Aflată în plin turneu de promovare a celui mai recent album, "Manic", Halsey avea programat un concert la Samsung Hall din Zürich pe 2 martie 2020. Cu toate acestea, din cauza numeroaselor cazuri de infecții cu noul virus, evenimentul artistei a fost amânat pentru o dată ulterioară. Consiliul Federal Elvețian a luat hotărârea ca orice eveniment ce depășește 1000 de participanți să fie anulat provizoriu. Organizatorii concertului încearcă să găsească o nouă dată la care să aibă loc show-ul cântăreței. Biletele deja cumpărate rămân valabile.

BTS, Green Day, Stormzy, și Mabel sunt alți artiști ce și-au anulat viitoarele concerte tot din cauza epidemiei de coronavirus. 

"Manic" este cel de-al treilea material discografic al cântăreței americane Halsey. A fost lansat pe 17 ianuarie 2020 prin Capitol Records. Albumul include colaborări cu artiști precum Dominic Fike, Alanis Morrisette și Suga (membru BTS) și piese deja lansate cu videoclip ca "You Should Be Sad", "Clementine", "Graveyard", "WithoutMe" sau "Finally//Beautiful Strangers". Turneul de promovare a albumului a început pe 28 februarie în Berlin și se va încheia pe 1 august în California.

Din 2015, Halsey a strâns peste 25 de miliarde de stream-uri la nivel internațional și a vândut peste 11 milioane de albume, a avut concerte pe 5 continente, a fost nominalizată la premiile GRAMMY și a apărut pe numeroase coperte a unor reviste precum Rolling Stone, Cosmopolitan, Forbes, Billboard și chiar Playboy. Halsey fost primul artist care a ocupat locurile 1 și 2 ale topului Billboard Hot 100 pentru piese pop pe radio, simultan. De asemenea, în martie 2019, Halsey a devenit si primul artist în istorie care s-a înlocuit pe prima poziție a acestui clasament, piesa "Without Me" a urcat pe locul 1, iar "Eastside" a coborât pe poziția a doua. "Without Me" este cea mai difuzată piesa în 2019 pe radiourile din Statele Unite.

Albume noi

Halsey se transformă în Amy Lee, pe legendara copertă de album Evanescence

În aceste zile nu trăim doar un reviriment al muzicii country, ci şi al perioadei emo şi nu metal, iar Evanescence este unul dintre exponenţii săi. Halsey oferă un tribut unei coperte legendare de album Evanescence, pozând ca Amy Lee.

Publicat

pe

Halsey tribut Amy Lee Evanescence Lonely Is the Muse
Halsey tribut Amy Lee Evanescence Lonely Is the Muse │ FOTO: Halsey

Halsey a început să îşi promoveze activ noul său album, "The Great Impersonator", care se lansează pe 25 octombrie. Face asta transformându-se în idolii săi, de la Dolly Parton la Amy Lee. Artista a integrat influenţele artiştilor favoriţi în muzica sa, folosindu-se de muzele sale: câte una pentru fiecare piesă de pe album. În două dintre teaserele axate pe Evanescence, Halsey o numeşte pe Amy Lee "my OG dark rock queen".

S-a pozat apoi şi postat pe Instagram cu acelaşi look ca Amy la început de ani 2000. Inspiraţia s-a transformat în piesa 12 de pe noul album, "Lonely Is the Muse". Halsey a mai postat şi un videoclip cu ea primind machiajul special şi look-ul Amy Lee, alături de un teaser pentru piesă, care sună a rock alterantiv de la începutul mileniului, cu un uşor element de trip-hop în partea mai calmă.

Așa cum s-a menționat, noul album al lui Halsey se inspiră din influențele sale muzicale pentru piesele variate de pe album. Alți artiști reprezentați pe album includ Dolly Parton ("Hometown"), PJ Harvey ("Dog Years"), Kate Bush ("I Never Loved You"), Cher ("Letter to God (1974)"), David Bowie ("Darwinism"), Dolores O'Riordan ("Ego") și Stevie Nicks ("Panic Attack"), printre alții.

Halsey (născută Ashley Nicolette Frangipane pe 29 septembrie 1994) este o cântăreață, compozitoare și actriță americană, cunoscută pentru stilul său muzical eclectic și pentru versurile sale personale și evocatoare. Ea și-a ales numele de scenă Halsey ca un joc de cuvinte între numele său de naștere, Ashley, și o referire la stația de metrou Halsey Street din Brooklyn, New York, un loc cu semnificație pentru ea.

Halsey a început să câștige notorietate în 2014, după ce și-a lansat muzica pe platforme precum SoundCloud. În curând, a semnat un contract cu casa de discuri Astralwerks și a lansat EP-ul său de debut, "Room 93", în același an. Totuși, a devenit cu adevărat cunoscută odată cu lansarea albumului său de debut, "Badlands" (2015), care a fost bine primit atât de critici, cât și de public, conținând hituri precum "New Americana".

Citește în continuare

Albume noi

VIDEO: Halsey a lansat un trailer al viitorului său album - "The Great Impersonator"

Halsey a dezvăluit că viitorul album va fi unul despre viața și cariera ei, numit "The Great Impersonator". Artista a lansat și un clip video ce o prezintă parcurgând mai multe etape muzicale și punându-și întrebări pentru propria identitate. Te invităm să urmărești materialul și să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Trailer Halsey - "The Great Impersonator"
Trailer Halsey - "The Great Impersonator" │ FOTO: captură YouTube / Halsey

Vedeta pop a împărtășit o compilație video formată din scene de la sesiunile de înregistrare muzicală, imagini din arhiva personală și, poate cel mai interesant, diferite portretizări. Vedem mai multe Halsey, din diferite decade, dar și transformări în David Bowie și Britney Spears.

La începutul acestui an, Halsey a lansat primul ei single de pe album, o melodie emoționantă numită "The End". Prin intermediul ei, Halsey a declarat că este "norocoasă să fie în viață" după ce a fost diagnosticată cu lupus erimatos sistemic și cu o tulburare limfoproliferativă rară.

"Chiar am crezut că va fi ultimul album pe care-l voi compune. Când te îmbolnăvești așa, începi să te gândești la moduri în care ar fi putut fi totul diferit. Dacă nu așa s-ar fi desfășurat totul? Ashley, în vârstă de 18 ani, devine Halsey în 2014. Și dacă aș fi debutat la începutul anilor 2000? Anii '90? Anii ’80? Anii ’70?

Sunt încă Halsey de fiecare dată, în fiecare cronologie? Mă mai îmbolnăvesc? Devin mamă? Sunt fericită? Singură? Am făcut destule? Am spus adevărul? Mi-am petrecut jumătate din viață fiind altcineva. Nu m-am oprit niciodată să mă întreb: dacă totul s-ar termina acum, aș fi mândră de imaginea pe care o las în urmă? Mă reprezintă măcar?", spune Halsey în trailer.

În timp ce artista contemplă aceste realități alternative, imagini cu ea în haine caracteristice acelor epoci muzicale - inspirându-se de la Bowie, Spears - apar pe ecran, acompaniate de melodii extrase de pe viitorul album. Apar și scene din videoclipul "Lucky", deja lansat de Halsey la sfârșitul lunii iulie.

VIDEO: Trailer Halsey - "The Great Impersonator"

Citește în continuare

Trending