După speculațiile din 2018, când se zvonea că Dua Lipa ar fi vizată pentru noul soundtrack Bond, un nume și mai proaspăt al industriei este sugerat a se afla printre artiștii luați în considerare pentru piesa tematică a peliculei "No Time To Die". Este vorba despre Billie Eilish, tânăra de doar 18 ani al cărei album de debut a ajuns în fruntea clasamentului american Billboard 200 și care a primit recent nu mai puțin de 6 nominalizări la Grammy.
Potrivit reputatului blog Bond Mi6-HQ, artista ar urma să devină cea mai tânără cântăreață care înregistrează piesa pentru un film din celebra serie. Sam Smith avea 23 de ani când înregistra melodia "Writing’s On The Wall", iar Adele 24 când era scrisă aclamata piesă "Skyfall".
Fanii lui Billie Eilish sunt încântați de acest zvon, exprimându-și bucuria prin mesaje pe Twitter.
"Ar fi extraordinar să o aud pe Billie Eilish cântând piesa tematică a filmului "No Time To Die". Cred că ar face o treabă grozavă."
"Probabil e doar un zvon nefondat, dar cred că o tematică Bond semnată de Billie ar merge foarte, foarte bine."
Zvonul este susținut și de faptul că Billie și fratele ei, Finneas, se află în lista scurtă de 80 de persoane pe care regizorul filmului Bond, Cary Joji Fukunaga, le urmărește pe Instagram. În această listă se regăsesc în mare parte oameni din industria cinematografică, Billie și Finneas făcând notă discordantă și amplificând ideea că ar fi implicați în noul proiect al regizorului.
"No Time To Die" este cel de-al cincilea film și ultimul în care-l vom urmări pe Daniel Craig în rolul iscusitului și carismaticului agent secret 007. Personajul negativ, Safin, va fi interpretat de Rami Malek. Pelicula va avea premiera în cinematografe pe 10 aprilie