Publicul alege cine merge mai departe
Vineri antrenorii nu mai pot alege cine să meargă mai departe, iar destinul concurenților la Vocea României stă numai în mâinile publicului, care își poate vota favoriții prin sms la numărul 1200 (tarif 1.19 euro/ TVA inclus) sau online, pe vocearomaniei.protv.ro.
Cine sunt semifinaliștii?
Elena Ilie, Renee Santana, Andi Țolea, Amanda Aprotosoaei, Jasmina Răsădean, Bogdan Dumitraș, Gabriel Bîscoveanu, Mădălina Lefter, Dragoș Moldovan, Oana și Răzvan Ailoae, Elena Bozian și Adriana Simionescu sunt cei 12 concurenți care vor lupta pentru a-i convinge pe telespectatori că merită voturile lor, fiecare dorind să impresioneze prin interpretările unice pe care le-au pregătit.
Smiley, Tudor, Irina și Horia au lucrat alături de elevii lor și au pregătit cu aceștia momente speciale care să-i suprindă pe cei de acasă.
Înainte de prima ediție live, Tudor Chirilă promite spectacol: ”Va veni un pic mai mult decât voce prin voce. Va veni un pic mai mult decât show prin show.”
Puteți urmări cele mai tari momente din episodul anterior pe InfoMusic. În ediția trecută, concurenții s-au luptat în confruntări pentru un loc în live-uri. La final, fiecare antrenor a rămas cu câte trei concurenți.