Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Thy Veils a lansat albumul "Neoradiant"

Proiectul timișorean Thy Veils a lansat albumul ”Neoradiant”. Acesta denumește și următorul capitol în odiseea grupului: realizarea unui film science ficion de lungmetraj.

Publicat

pe

Thy Veils - ”Neoradiant” (artwork album)
Thy Veils - ”Neoradiant” (artwork album)

O întreagă galaxie se materializează treptat sub formă de piese noi, videoclipuri, instalații, ilustrații, povestiri și spectacole-concept. Filmările pentru "Neoradiant" au avut loc până acum în Timișoara, Budapesta, Atena, Viena, Praga, Tbilisi și Berlin.

Albumul "Neoradiant" conține 11 compoziții și este disponibil pe site-ul oficial Thy Veils, Spotify și Apple Music.

Tracklist "Neoradiant" - Thy Veils:

  1. Resplendent
  2. Advance
  3. Trancing
  4. Neoradiant
  5. In Brightness
  6. Timeshards
  7. On Night Flights
  8. Towering the Void
  9. Secrets
  10. Transparent Earth
  11. One Endless Trail of Sunsets

"Un pic dark şi persistent, muzica Thy Veils e soundtrack-ul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna pentru visele tale sălbatice." - The Guardian

Incontestabil, muzica este un limbaj universal. S-a născut odată cu oamenii, dar nu a încremenit în timp. Este în permanentă prefacere. Acum trebuie să îi învățăm noile dialecte.

Înainte era nevoie de un laser, magnet sau ac pentru a reproduce sunete. Acum e nevoie doar de coduri. Cu un laptop, un om poate înlocui o orchestră. Evoluția producției muzicale este atribuită tehnologiei.

Avangardist și în același timp primordial, Thy Veils depășește granițele muzicii. Acest ansamblu sincretic reunește compozitori, instrumentiști, producători, precum și designeri, stiliști, dansatori, coregrafi, scriitori, artiști vizuali sau inovatori tech.

Thy Veils este o călătorie în pas cu timpurile și uneori, înaintea lor. De peste 20 de ani descoperă, explorează și cartografiază sonor și vizual un întreg univers. Experiența umană înțeleasă prin artă.

Pionier al muzicii ambientale, Daniel Dorobanțu fondează Thy Veils ca proiect de studio în 1995. Opt albume de studio și patru albume live mai târziu, consacră prezența românească pe cele mai importante scene artistice internaționale, de la New York la Tbilisi, via Viena și Berlin.

Între timp, a captat atenţia radiourilor de specialitate, criticilor şi presei străine. Nume rezonant pentru stilurile electronic, ambient, neoclasic şi world-fusion, Thy Veils anticipează noile orizonturi ale tehnologiei audio și ale gândirii despre evoluția societății.

Trending