Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Programul Târgului de Crăciun Bucureşti 2019 şi harta evenimentului sunt prezentate oficial

Suntem la doar 2 zile distanţă de marea inaugurare a Târgului de Crăciun de la Bucureşti, ediţia 2019. Acesta debutează pe 28 noiembrie, de altfel şi ziua când se vor aprinde luminile de sărbători în Bucureşti. Acum am aflat programul Târgului, dar avem pentru voi şi harta evenimentului în cadrul articolului.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun București 2019
Târgul de Crăciun București 2019 │ FOTO: CreART

Frenezia Crăciunului a început la Sibiu cu 2 săptămâni în urmă cu un târg de Crăciun, iar pe 1 decembrie ajunge şi la Braşov. Până atunci pe 28 noiembrie îşi deschide porţile Târgul de Crăciun de la Bucureşti, ediţia cu numărul 13. Ţine până pe 26 decembrie 2019 şi este cu intrare liberă. Pe 28 noiembrie se va aprinde şi iluminatul festiv în Capitală, iar cei prezenţi la Târg vor putea admira un brad înalt de 30 de metri, împodobit pentru sărbătorile iernii.

130 de căsuţe au fost amenajate în Piaţa Constituţiei, unde veţi putea găsi bucate tradiţionale, podoabe, globuri pentru brad şi produse de artizanat. Spectacolul de deschidere din ziua inaugurală va fi susţinut de către Voltaj, Loredana & Banda Agurida, Corul de Copii Radio şi Lidia Buble. Avem pentru voi şi programul artistic de la scenă (primele 4 zile), dar şi programul Casei lui Moş Crăciun, plus programul tuturor atracţiilor de la eveniment.

UPDATE: Vezi programul artistic detaliat pentru perioada 20 - 26 decembrie

Harta Târgului de Crăciun Bucureşti 2019:

Iată cum arata programul primei săptămâni a Târgului:

Târg și zonă gastronomică

  • 11:00 – 22:00
    (2 – 5 decembrie / 9 – 12 decembrie / 16 – 19 decembrie)
  • 11:00 – 22:30
    (28 – 30 noiembrie / 1 decembrie / 6 – 8 decembrie / 13 – 15 decembrie / 20 – 26 decembrie)

Patinoar și carusel

  • 11:00 – 22:00

Casa lui Moș Crăciun

  • 11:00 – 22:00

Campanie Umanitară
*Donații în cufărul de la Casa lui Moș Crăciun

  • 11:00 – 22:00
    (28 noiembrie – 20 decembrie)

PROGRAM ARTISTIC

28 noiembrie – 1 decembrie 2019

Joi, 28 noiembrie

  • Aprinderea iluminatului festiv al Capitalei
  • 18:30 – 19:00 Corul de copii Radio
  • 19:00 – Aprinderea iluminatului festiv
  • 19:15 – 20:00 Lidia Buble
  • 20:10 – 21:00 Voltaj
  • 21:10 – 22:00 Loredana & Banda Agurida

Vineri, 29 noiembrie

  • 18:30 – 19:00 Space Roosters
  • 19:10 – 20:00 Moonlight Breakfast
  • 20:10 – 20:50 CnM
  • 21:00 – 22:00 Viţa de Vie

Sâmbătă, 30 noiembrie

  • 19:30 – 20:15 Feli & Band
  • 20:20 – 21:00 Alex Calancea Bând
  • 21:15 – 22:00 Vunk

Duminică, 1 Decembrie - "Ziua României, Ziua Bucuriei"

  • 18:30 – 22:00 – Orchestra Naţională "Valahia" a Primăriei Municipiului Bucureşti, condusă de dirijor Marius Zorilă, alături de vedetele de muzică populară: Nicolae Mureșan, Niculina Stoican, Margareta Clipă, Petrică Mâţu Stoian, Ştefănia Rareş, Nicoleta Voica, Florica Zaha, Gheorghe Turda, Gheorghe Roşoga, Răzvan Rădos şi Corul Cuanticum
  • Ansamblul folcloric profesionist "Doina Dunării" din Giurgiu
  • Minoritatea greacă – Ansamblul "Ellas" din Bucureşti
  • Minoritatea ucraineană – Ansamblul "Kozaciok" din Suceava
  • Minoritatea turco-tătară – Chiamiran Chivu și Ansamblul "Can Su" din Constanța
  • Comunitatea aromână – Ansamblul "Iholu" din Constanţa

Program Casa lui Moş Crăciun

Cei mici se vor putea întâlni cu Moş Crăciun în zona dedicată şi vor putea participa la ateliere de personalizat globuri sau coroniţe de brad, să viziteze casa Moşului şi să se întâlnească cu elfii. Moşul ajunge la Târg pe 13 decembrie, la ora 18:00. Prichindeii îi vor putea spune ce cadouri vor şi dacă au fost cuminţi peste an. Mai jos aveţi întregul program pentru Casa lui Moş Crăciun:

28 – 29 noiembrie, 2 – 5 decembrie, 9 – 12 decembrie

  • 11:00 – 14:00 / 17:00 – 22:00 Întâlnire cu elfii Moșului

30 noiembrie

  • 12:00 – 14:00 Atelier de personalizat globuri
  • 15:00 – 16:30 Vizitare Casa lui Moș Crăciun
  • 17:00 – 22:00 Întâlnire cu elfii Moșului

1 decembrie

  • 11:00 – 14:00 Atelier de personalizat globuri
  • 15:00 – 16:30 Vizitare Casa lui Moș Crăciun
  • 17:00 – 22:00 Întâlnire cu elfii Moșului

6 decembrie

  • 11:00 – 14:00 / 17:00 – 22:00 Întâlnire cu elfii Moșului
  • 18:00 – 20:00 Spectacole de magie

7 – 8 decembrie

  • 11:00 – 14:00 Atelier de personalizat coronițe de brad
  • 15:00 – 16:30 Vizitare Casa lui Moș Crăciun
  • 17:00 – 22:00 Întâlnire cu elfii Moșului

13 decembrie

  • 11:00 - 13:00/17:00 – 22:00 Întâlnire cu elfii Moșului
  • 18:00 – 22:00 Sosirea lui Moș Crăciun la Târgul de Crăciun București

14 – 15 decembrie, 20 – 24 decembrie

  • 11:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00 Întâlnire cu Moș Crăciun și elfii acestuia
  • 15:00 – 16:30 Vizitare Casa lui Moș Crăciun

16 – 19 decembrie

  • 11:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00 Întâlnire cu Moș Crăciun și elfii acestuia

Muzică și film

Află când se pun în vânzare primele bilete pentru comedia "Mentorii"

Fanii filmului "Mentorii" își vor putea cumpăra bilete și pentru pentru proiecțiile speciale împreună cu actorii, din cadrul caravanei de promovare, care ajunge în opt orașe din România. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Poster "Mentorii"
Poster "Mentorii" │ FOTO: Magic Maker Communication

Pe 31 ianuarie se pun în vânzare bilete presale pentru "Mentorii", primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe. Cei care vor să vadă primii una dintre cele mai așteptate comedii ale anului 2025, își pot cumpăra biletele și își pot alege cele mai bune locuri în sălile de film. Primele bilete puse în vânzare sunt disponibile pe site-ul oficial al filmului. "Mentorii" ajunge în cinematografele din toată țara pe 28 februarie.

Caravana "Mentorii" - opt orașe, întâlniri speciale cu actorii

Tot în etapa de presale, spectatorii își pot rezerva locul la proiecțiile speciale ce vor avea loc în cele opt mari orașe din țară cuprinse în turneul național de promovare a filmului. Cei care achiziționează bilete la aceste evenimente vor putea viziona filmul alături de unii dintre cei mai îndrăgiți actori din distribuție (Cătălin Bordea, Dorian Popa, Radu Bucălae, Tina Duceac, Doina Teodoru sau Bogdan Drăcea). Turneul național de promovare a comediei "Mentorii" se va desfășura între 19 și 28 februarie, astfel:

  • 19 februarie - Cluj-Napoca, Cinema City Iulius și Cinema City Vivo
  • 20 februarie - Timișoara, Cinema City Iulius și Cinema City Shopping City
  • 21 februarie - Craiova, Inspire Electroputere și Cineplexx Promenada
  • 22 februarie - Brașov, Cinema City AFI și Cinema One
  • 23 februarie - Constanța, Cinema City VIVO și Cinema City PARK
  • 24 februarie - București, premieră de gală Cineplexx Băneasa
  • 26 februarie - București, AFI Cotroceni
  • 27 februarie - Iași, Cinema City
  • 28 februarie - Botoșani, Cinema Unirea și Cinema Happy

Concurs cu invitații VIP la avanpremieră și experiențe backstage la UNTOLD 2025

Până pe 18 februarie, fanii comediei pot intra într-un concurs cu premii precum invitații VIP la avanpremieră sau experiențe backstage unice la UNTOLD 2025. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul oficial al filmului și vor intra automat în tragerea la sorți pentru:

  • 10 invitații duble VIP la avanpremiera filmului, alături de actorii din distribuție
  • 2 abonamente duble VIP la UNTOLD  2025
  • experiențe backstage unice

"Mentorii" este un film inspirat din situații cotidiene, și abordează cu umor și ironie fenomenul "specialiștilor" de pe rețelele sociale, mereu pregătiți să ofere sfaturi rapide și soluții care să îți transforme viața peste noapte. Are toate elementele pentru a deveni comedia anului 2025 în România: umor inteligent, comic de situație, personaje bine conturate, o chimie extraordinară între actori și nu în ultimul rând o distribuție de excepție formată artiști îndrăgiți și din unele dintre cele mai urmărite personalități din spațiul public precum: MIRA, Doina Teodoru, Adrian Titieni, Mario Fresh, Bogdan Drăcea, Tina Duceac, Cătălin Oprișan, Dan Frînculescu, Mihai Petre, Emil Rengle, Alejandro Fernandez, Raluca Bădulescu, Silviu Mircescu, Joseph Adam, Andrei Bordeianu, Meko Selim (Mekomko).

Citește în continuare

Concerte & turnee

Ce invitați surpriză participă la concertul aniversar Akcent de la Sala Palatului

Pe 9 februarie, Akcent te invită la un eveniment cu adevărat special: aniversarea a 20 de ani de la lansarea hit-ului "Dragoste de Închiriat". Călătoria nostalgică va fi marcată de numeroase surprize, despre care te invităm să citești în articol.

Publicat

pe

Adrian Sînă și Marius Nedelcu
Adrian Sînă și Marius Nedelcu │ FOTO: Roton Music

Cine nu și-a amintit de primele iubiri ascultând "Dragoste de Închiriat"? Sau cine nu a dansat până la epuizare pe ritmurile energice ale piesei "That's my name"? Acum ai ocazia să retrăiești acele momente pe 9 februarie, la Sala Palatului, alături de Akcent, ba chiar de jumătatea originală a trupei. După 17 ani de așteptare, Adrian Sînă și Marius Nedelcu se reunesc pe scenă:

"După atâția ani, mă bucur enorm să cânt alături de Marius, să retrăim împreună acele momente care au marcat începuturile Akcent. Este ca și cum ne întoarcem în copilaria noastră artistică. Abia aștept să retrăim asta alături de voi!", a declarat Adrian Sînă.

Conceptul concertului va celebra dragostea în toate formele ei - de la iubirea pentru muzică, până la iubirea pentru momentele care ne-au unit, pentru oamenii care ne-au fost alături și pentru emoțiile care ne-au schimbat.

Ce alți artiști vor mai urca pe scenă alături de Akcent?

Pe lângă reuniunea mult așteptată dintre Adrian și Marius, show-ul va aduce invitați speciali care au contribuit la succesul trupei. Printre aceștia se numără Lora, vocea inconfundabilă care a cucerit publicul cu piesa "My Passion".

Sandra N va cânta împreună cu Akcent piesele "Amor Gitana", "I'm Sorry" sau "Mă dor ochii mă dor", iar Lidia Buble va delecta audiența cu "Noi simțim la fel" și "Kamelia".

Fondat în 1999 de Adrian Sînă, proiectul Akcent a cucerit inimile fanilor din întreaga lume cu hituri memorabile precum "Ți-am Promis", "Prima Iubire", "Buchet de trandafiri", "Suflet pereche", "My Passion", "Thats My Name", "Kylie". Aceste piese și multe altele vor fi cântate live pe 9 februarie. În plus, pe scenă vor urca invitați surpriză care vor marca fiecare punct important in istoria Akcent.

Prețuri bilete concert Akcent - Dragoste de Închiriat la Sala Palatului

  • Biletele de acces la concertul aniversar Akcent de la Sala Palatului se găsesc online, la prețuri cuprinse între 90 lei și 300 lei, în funcție de categorie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

VUNK te invită la o întâlnire muzicală la Sala Palatului - PREȚURI BILETE

VUNK va urca pentru prima dată pe scena Sălii Palatului cu un concert special, intitulat "Te aștept". Evenimentul se va bucura de prezența unei orchestre simfonice, ce va aduce un suflu deosebit melodiilor formației. Găsești în articol mai multe detalii și informații despre bilete.

Publicat

pe

Cornel Ilie
Cornel Ilie │ FOTO: Stefan Sandu / InfoMusic.ro

VUNK a ales ca pe 14 februarie 2025, chiar de Ziua Îndrăgostiților, să organizeze prima întâlnire de la Sala Palatului cu fanii săi. "Pleacă", "1000", "Bumerang", "Dorul are multe forme", "Mi-e dor de tine", "Vino du-te", "Ochi de blugi", "Iar și iar" sunt doar câteva cântece ce se vor auzi live la concert. Trupa va fi acompaniată de o orchestră simfonică, dirijată de Simona Strungaru. Toate orchestrațiile sunt scrise de George Natsis, alături de care VUNK a mai colaborat și în trecut pentru aranjamente muzicale.

"Dragostea te ridică, dansează și uneori… tâmpește. Dar ce bine că o face, nu? Pe 14 februarie, lăsăm toate poveștile de iubire să se scrie pe acorduri simfonice la Sala Palatului. Ne vedem acolo!", a transmis trupa VUNK.

De 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.

În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român - "Jur să spun adevărul". Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.

Prețuri bilete VUNK Simfonic la Sala Palatului

  • Biletele pentru concertul VUNK Simfonic de la Sala Palatului se găsesc online, la prețuri cuprinse între 96 lei și 264 lei (+ comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending