Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Pink Martini susține două noi concerte la București în martie 2020

Pink Martini, “cea mai mare orchestră mică”, revine în 2020 la București pentru a susține două noi concerte. Pe 30 martie orchestra va concerta la Sala Palatului, iar pe 31 martie în clubul Fratelli Studios din București. În cadrul ambelor reprezentații, publicul se va bucura de vocea solistei China Forbes.

Publicat

pe

Concert Pink Martini la Sala Palatului pe 1 decembrie 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Inspirându-se din muzica tuturor popoarelor și dorind să includă într-un repertoriu fără reproș toate genurile – de la pop, până la jazz și muzică clasică, Thomas Lauderdale a fondat Pink Martini în 1994. Inițial, pentru a oferi fundaluri muzicale mai frumoase și mult mai potrivite, prin varietatea lor, evenimentelor internaționale ce aveau ca scop strângerile de fonduri pentru cauze precum drepturile civile, locuințe accesibile, mediu, biblioteci, educație sau parcuri.

Douăzeci și cinci de ani mai târziu, cântând în 22 de limbi, Pink Martini sună la fel de bine, proaspăt și puternic, în turneele din întreaga lume, pe scene din săli de operă, săli de concerte, festivaluri de film, muzee și spectacole de modă. În 2014, Pink Martini a fost inclusă atât în binecunoscutul Hollywood Hall of Fame, cât și în Music Hall of Fame din Oregon, orașul în care a luat ființă.

În 2020, Pink Martini se întoarce în România alături de superba solistă China Forbes, cooptată în orchestră în 1995 de Thomas Lauderdale, fostul său coleg de la Harvard, cu care va compune, mai târziu, multe dintre celebrele piese ale formației, incusiv "Je ne veux pas travailler".

Pink Martini și China Forbes vor susține două concerte în România - în 30 martie, la Sala Palatului și în 31 martie, la Fratelli Studios (Strada Glodeni nr. 1-3, București), acolo unde fanii se vor putea bucura de o experiență mult mai intensă, interactivă, cât mai aproape de band.

Bilete la concertele Pink Martini din București:

Pentru concertul de la Sala Palatului, biletele pot fi achiziționate online, iar prețurile, în funcție de categorie, variază între 108 și 225 de lei. Biletele de la categoria VIP vor costa 350 de lei și nu vor fi reduse.

Din 1 decembrie, prețul biletelor va varia între 120, Categoria IV și 250, Categoria I. Biletele la categoria VIP se vor menține la prețul de 350 de lei.

Pentru concertul de la club Fratelli Studios, prețul unui bilet cu loc în picioare va fi de 210 lei până la 30 noiembrie inclusiv, iar de la 1 decembrie biletul va costa 250 de lei. Pentru mai multe detalii, accesați Agenda InfoMusic.

Trending