Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Nightwish a finalizat un nou album, îl va lansa în primăvara anului 2020

Trupa finlandeză Nightwish a finalizat un nou album, pe care îl va lansa în anul 2020. Solista Floor Jansen a confirmat aceste detalii într-un interviu recent, în care a menţionat că LP-ul va sosi în primăvară prin casa de discuri Nuclear Blast. Noutăţi despre disc avem în articol.

Publicat

pe

Concert aniversar Nightwish 20 de ani la București 2018 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Noul album este al doilea al trupei Nightwish cu Floor Jansen la voce, după ce aceasta s-a alăturat formaţiei în 2012. Primul lor disc în această componenţiă a sosit în 2015, "Endless Forms Most Beautiful".

Despre release-ul din 2020, Floor a declarat următoarele pentru FaceCulture:

Cred că am realizat un album nou foarte cool. Sunt foarte, foarte mulţumită de el. Încă de la primele note mi-am zis "Oh da, aşa trebuie să fie!" Este cel mai Nightwish lucru pe care îl aşteptaţi de la noi. Nu pot să spun prea multe despre el, dar sunt câteva lucruri care au rămas la fel, dar şi câteva diferite.

Dar pot să spun că sunt foarte satisfacută de album şi nerăbdătoare să îl văd lansat. Cred că fanii care deja cunosc Nightwish îl vor aprecia cu adevărat. Poate şi fanii cei noi din Olanda, care m-au decoperit prin reality show-ul olandez "Beste Zangers" vor spune "Hei, acum că ştim cine e Floor Jansen, OK, hai să vedem noul album".

Jansen a mai declarat că toţi componenţii trupei erau "foarte înfometaţi" de nou, de a începe lucrul la un material nou. Asta şi pentru că după ultimul disc a fost o pauză de înregistrări şi turnee. Apoi a venit materialul aniversar "Decades" (un best of), turneul "Decades", urmat de o regrupare în studio şi în mijlocul naturii finlandeze.

Până să vină piesele noi vom avea parte de încă o lansare, "Decades: Live în Buenos Aires". Acest material live vine pe 6 decembrie, sub formă de Blu-ray, digibook, digipack cu 2 CD-uri sau Blu-ray + 2 CD (earbook). Concertul a fost înregistrat pe 30 septembrie 2018 la Estadio Malvinas în Buenos Aires, Argentina, în timpul turneului "Decades".

Acel turneu a promovat albumul "Decades", o compilaţie a celor mai bune piese din cariera trupei. Turneul a inclus 82 de oraşe în Europa, America de Nord şi America de Sud. Nightwish a avut o oprire inclusiv la Bucureşti în vara anului 2018, pentru a sărbători 20 de ani de carieră. În deschiderea sa au cântat Fallen Arise şi A Tear Beyond.

Comentează

Muzică nouă

Nightwish lansează piesa "The Day Of...", cu un sunet atipic

NIGHTWISH, veteranii metalului simfonic, au lansat "The Day Of...", al doilea single de pe viitorul lor album, "Yesterwynde", programat pentru lansare pe 20 septembrie 2024 prin Nuclear Blast. Acesta este al zecelea LP de studio al trupei, urmând "Human. :II: Nature." din 2020.

Publicat

pe

Coperta single Nightwish The Day Of
Coperta single Nightwish The Day Of │ FOTO: Nightwish

Într-un comunicat de presă, clăparul și principalul compozitor Nightwish, Tuomas Holopainen a vorbit despre primul single de pe "Yesterwynde", "Perfume Of The Timeless": "Ești rezultatul unui lanț neîntrerupt de milioane de strămoși și iubirile lor. "Perfume Of The Timeless" ne amintește tuturor de acest fapt uimitor. Și dacă nu ești uimit, ascultă din nou, pentru că este important."

Holopainen a explicat pentru Kerrang! despre "Perfume Of The Timeless": "Am avut prima întâlnire cu Nuclear Blast, discutând despre noul album și single-uri. Le-am spus că primul single va fi "Perfume Of The Timeless", o piesă de opt minute și jumătate, cu refrenul la 3:30. Au spus: "Perfect!" Cred că moștenirea noastră lungă ne permite această libertate. Când am auzit că pentru Spotify e bine să înceapă vocalele după 15 secunde, altfel oamenii sar peste piesă, am realizat că răbdarea lor s-a redus."

Toboșarul Kai Hahto a vorbit despre viitorul album într-un interviu pentru Tuonela Magazine: "Nu va fi la fel ca "Human. :II: Nature.". Ne întoarcem la sonorități mai grele, dar aducem și elemente noi. Am readus marea orchestră simfonică pe acest album, va fi incitant și provocator de cântat."

În decembrie 2022, Holopainen a dezvăluit că "Yesterwynde" este a treia parte a unei trilogii începute cu "Endless Forms Most Beautiful" din 2015. "După "Endless Forms Most Beautiful", am știut că trebuie să explorăm mai mult. Același lucru s-a întâmplat și după "Human. :II: Nature.". Nu am terminat. Așa că mai facem unul."

Albumul "Human. :II: Nature.", lansat în aprilie 2020, a fost un dublu album cu nouă piese pe CD-ul principal și o piesă lungă, împărțită în opt capitole, pe CD-ul secund.

În august 2022, NIGHTWISH a anunțat că Jukka Koskinen (WINTERSUN) a devenit membru oficial al trupei. Koskinen a debutat live cu NIGHTWISH în mai 2021 și a petrecut anul anterior în turneu cu trupa ca muzician de sesiune.

În noiembrie 2022, solista Floor Jansen a anunțat că este vindecată de cancer după o operație de îndepărtare a unei tumori în urma unui diagnostic de cancer la sân.

Holopainen a discutat și despre impactul plecării basistului/vocalistului Marko Hietala: "Nu a schimbat mare lucru. Acum avem două voci în loc de trei, doar Floor și Troy. Jukka, noul basist, este foarte echilibrat și ușor de lucrat cu el. Abilitățile lui de a cânta la bas sunt extraordinare și diferite de ale lui Marko, aducând o nouă aromă muzicii.

Citește în continuare

Trending