Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Momentul rock de la Vocea României 2019 care i-a întărâtat pe antrenori - VIDEO

Vocea Dianei Codrea și modul original în care a cântat a ridicat publicul și antrenorii în picioare. Horia, Irina, Smiley și Tudor au oferit reacții și replici savuroase. Află detalii.

Publicat

pe

Diana Codrea - Vocea României 2019
Diana Codrea - Vocea României 2019 │ FOTO: ProTV

Diana are 19 ani, este originară din Sighetu Marmației, dar locuiește de un an în Cluj-Napoca. Momentan, lucrează ca ospătar, însă visul ei este să aibă o carieră muzicală. Deși nu a fost susținută de părinți, Diana s-a dedicat muzicii. Fire rebelă, tânăra a plecat de acasă, de îndată ce a împlinit 18 ani, s-a mutat în Cluj și se dedică visului său.

Cu o prezență remarcabilă și o atitudine demnă de un star rock, Diana a urcat pe scena de la Vocea României 2019 și a creat un moment de neuitat. A interpretat piesa celor de la Cargo, "Ziua Vrăjitoarelor" și i-a convins pe cei patru antrenori. Irina l-a blocat pe Tudor, fiind conștientă că o voce rock cel mai probabil va merge la rockerul din juriu.

"Eu sunt scos din joc, dar nu contează pentru că ești un câștig pentru show-ul ăsta, și chiar dacă eu sunt scos din joc, voi putea juca. Dacă aflu cine m-a blocat, pot să fac alte jocuri. Acum sunt ieșit din joc și mă enervez, dar asta e", a spus Chirilă.

A continuat Irina, cu al său discurs de convingere:

"Diana, nu o să zic ce m-a convins să mă întorc pentru că e clar, ceea ce i-a convins și pe colegii mei, nu o spun ce m-a convins să îl blochez pe Tudor pentru că cred că e clar - are Tudor prea multe voci, ia să mai dea și la alții..Eu îți spun ce aș putea să fac cu tine, ca antrenor. Pe parcursul acestui concurs tu trebuie să impresionezi de la etapă la etapă. Atunci, eu aș fi dispusă și mi-as dori foarte mult să te ajut să scapi de lucrurile în plus și să scoatem la iveală noi și noi personalități. Mi-ar plăcea să le explorăm pe toate, să arătăm publicului că tu poți fi și altfel pentru că e musai. Tu ai toate datele necesare și te invit în echipa mea să facem acest lucru împreună".

Horia a fost impresionat de puterea de convingere cu care Diana a interpretat piesa:

"Eu cred că fiecare dintre noi trei are nevoie de forța asta formidabilă a ta, de puterea asta de convingere pentru că asta ne-a determinat să ne întoarcem scaunele. Ești un fel de trupă rock românească. Îți mulțumesc că ești aici".

A venit rândul lui Smiley să motiveze de ce s-a întors:

"Diana, vreau să-ți spun de ce m-am întors eu. De-a lungul a nouă sezoane de Vocea României, cred că m-am întors la toate vocile de femei care au cântat rock. Ele n-au venit niciodată la mine, nu știu de ce. Au impresia că dacă merg toate la Chirilă, o să le facă staruri rock. Ceea ce nu se întâmplă. Dar eu nu ratez nicio ocazie. Vocile rock care au ales să vină la mine în echipă de-a lungul anilor au făcut figuri mișto și unii au și câștigat. Nu la mine în echipă, dar au câștigat până la urmă".

Supărarea lui Tudor că a fost blocat de Irina a continuat. A încercat să expună niște păreri legate de "josnicia" gestului făcut de colega sa, legate de inabilitatea sa de a lupta pentru concurentă și a sugerat că ar putea să o ajute pe Diana cu informații despre ceilalți antrenori.

"Dacă mergi la Irina, dai valoare gestului ei. Dacă nu mergi la Irina, gestul ei devine inutil.", a conchis Chirilă. Diana a ales-o pe Irina Rimes.

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV

Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.

Publicat

pe

Andreea Bălan la PROTEVELION 2025
Andreea Bălan la PROTEVELION 2025 │ FOTO: Captură YouTube

PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.

"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.

Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.

Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere

Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciulîn intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.

Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.

Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:

Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.

  • Damian Drăghici
  • Theo Rose
  • Irina Rimes
  • Andra
  • Jorge
  • Andreea Bălan
  • Smiley
  • Gina Pistol
  • Cosmin Seleși
  • Alex Bogdan
  • Monica Anghel
  • Horia Brenciu
  • Adrian Copilul Minune
  • Andi Moisescu
  • Cei trei Master Chefi
  • Dan Bittman
  • Carmen Tănase
  • Mihai Bendeac

VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV

Citește în continuare

Concerte & turnee

VIDEO: Urmărește concertul integral Andra - Vis de Crăciun 2024

Difuzat întâi pe PRO TV, concertul de colinde Andra - Vis de Crăciun 2024 a devenit disponibil și pe YouTube. Spectacolul inedit de apoape două ore și jumătate poate fi urmărit acum online de către toți fanii artistei. Andra cântă în cadrul acestui concert alături de invitați speciali precum Andi Moisescu, Eva Măruță, Horia Brenciu și Monica Anghel.

Publicat

pe

Imagine din concertul "Andra - Vis de Crăciun 2024"
Imagine din concertul "Andra - Vis de Crăciun 2024" │ FOTO: Captură YouTube

Concertul Andra - Vis de Crăciun 2024, filmat la BTarena din Cluj-Napoca, prezintă imagini de poveste, lacrimi de bucurie și invitați de seamă. Peste 100 de artiști și profesioniști s-au reunit pe scenă, iar în spatele cortinei alte 150 de persoane și-au pus toată pasiunea în slujba acestei superproducții românești; de la regizor, scenograf, scenarist, muzicieni și tehnicieni, până la costumieri, stiliști și make-up artiști.

Andra cântă în cadrul acestui concert alături de Orchestra Simfonică București, dirijată de Andrei Tudor. Artista împarte scena și cu 10 invitați speciali: Carmen Tănase, Horia Brenciu, Irina Rimes, Monica Anghel, Cosmin Seleși, Sore, Paula Hriscu, Eva Măruță, Andi Moisescu și Ducu Bertzi.

Setlistul concertului Andra - Vis de Crăciun 2024:

  • 0:00:00 - Introducere la "Vis de Crăciun";
  • 0:02:50 - Merry Christmas, Everyone;
  • 0:07:53 - O, Ce Veste Minunată;
  • 0:11:40 - Aseară, Pe-nserate;
  • 0:18:00 - Florile Dalbe (cu Carmen Tănase);
  • 0:21:23 - Viflaime, Viflaime;
  • 0:25:17 - Deschide Ușa, Creștine (cu Ducu Bertzi);
  • 0:29:16 - Sara de Crăciun (cu Ducu Bertzi);
  • 0:33:32 - O Veste Am Adus;
  • 0:37:50 - Vis de Iarnă (cu Monica Anghel);
  • 0:41:45 - Din Ceruri Ninge Alb (cu Monica Anghel);
  • 0:46:36 - Galbenă Gutuie;
  • 0:53:47 - Dreamy Christmas Orchestra;
  • 0:58:10 - Rockin’ Around the Christmas Tree;
  • 1:02:33 - Moș Crăciun Vine-n Oraș (cu Cosmin Seleși);
  • 1:08:48 - Noapte de Crăciun (cu Horia Brenciu);
  • 1:13:34 - It’s the Most Wonderful Time of the Year (cu Horia Brenciu);
  • 1:18:12 - M-o Trimis Mama la Capre (cu Paula Hriscu);
  • 1:21:23 - Pe Strada din Viflaim (cu Paula Hriscu);
  • 1:24:44 - Din An în An;
  • 1:31:15 - White Christmas (cu Andi Moisescu);
  • 1:35:51 - Deschideți Poarta (cu Sore);
  • 1:39:49 - Colindăm, Colindăm Iarna;
  • 1:45:00 - Fulgi de Nea;
  • 1:47:43 - Let It Snow! (cu Eva);
  • 1:50:05 - Ninge Anul Ăsta de Crăciun (cu Eva);
  • 1:54:43 - Vin Acasă de Crăciun (cu Irina Rimes);
  • 1:58:45 - Heaven and Nature Sing;
  • 2:03:47 - Falling in Love with Jesus;
  • 2:09:53 - Say Yes;
  • 2:15:43 - Încheiere la "Vis de Crăciun".

VIDEO: Andra - Vis de Crăciun 2024 (Concert Fenomen de Colindă și Frumos la Cluj-Napoca)

Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă. Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.

Citește în continuare

Trending