Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

O nouă serie de concerte Jazz Nouveau debutează în Club Control - VEZI LINE-UP

Devenit o tradiție, Jazz Nouveau ajunge la cel de-al cincilea sezon, ce va debuta pe 14 octombrie. Evenimentul este organizat de Control Club și Twin Arts. Află ce trupe vor urca pe scenă.

Publicat

pe

Niels Petter Molvaer
Niels Petter Molvaer

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propune să aducă în atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale. Ediția din această toamnă aduce în fața publicului trupe precum Nils Petter Molvaer, Makaya McCraven, Mathias Eick Quintet, Shai Maestro sau Niels Broos & Jamie Peet

Seria de concerte va fi deschisă pe 14 octombrie de Mathias Eick Quintet

Mathias Eick este unul dintre cei mai apreciați trompetiști din noul val de instrumentiști europeni, palmaresul său fiind deja impresionant. În 2007 a câștigat prestigiosul premiu International Jazz Talent acordat de Jazz Festivals Organization din New York, iar în 2009 bursa Statoil, cea mai râvnită din Norvegia. Lista muzicienilor și trupelor cu care a colaborat este cel puțin spectaculoasă prin diversitatea genurilor și greutatea numelor: de la Chick Corea și Pat Metheny la Manu Katche și Youn Sun Nah, de la Lars Danielsson și Jaga Jazzist (împreună cu care a scos cinci discuri) la Ulver (Shadows of The Sun), Arcturus, Motorpsycho și The Gathering.

La Jazz Nouveau, grupul Mathias Eick Quintet își va promova cel mai recent album, "Ravensburg", editat în 2018 de cunoscutul label german ECM Records.

Trompetistul norvegian Nils Petter Molvaer concertează cu grupul său în Control Club pe 21 octombrie

Nils Petter Molvaer și-a pus amprenta pe mai mult de patruzeci de discuri în formule diverse- cu celebrul grup Masqualero, sau în colaborare cu artiști precum Dhafer Youssef, Django Bates, Lars Danielsson, Eivind Aarset, Manu Katche sau Sidsel Endresen. Producător, compozitor de muzică de film și teatru, Molvaer este unul dintre cei mai inventivi și curajoși trompetiști europeni.

Bateristul american Makaya McCraven va concerta pentru prima dată în România pe 18 noiembrie

Baterist, producător, compozitor, Makaya McCraven este prezentat de critica de specialitate ca un vizionar al sunetului și un deschizător de noi drumuri în jazz-ul electronic. O forță artistică redutabilă a noii generații de muzicieni, Makaya McCraven a surprins criticii și publicul cu albumul său de debut, "In The Moment",  din 2015.

Descris de Turntable Lab ca una dintre cele mai importante înregistrări din jazz-ul modern, "In The Moment" devine Best of 2015 potrivit  Los Angeles Times, Pop Matters, NPR Music’s Jazz Critics Poll și Apple Music.

Seria concertelor continua cu show-ul grupului Shai Maestro Trio din 25 noiembrie

De la rolul de pianist al lui Avishai Cohen și până la formarea propriului trio, călătoria muzicală a lui Shai Maestro este una plină de îndrăzneală și reușite. Născut în 1987 în Israel, Shai Maestro este unul dintre cei mai promițători pianiști ai momentului. După patru albume împreună cu contrabasistul Avishai Cohen și bateristul Mark Guiliana, Maestro își urmează visul unei cariere pe cont propriu. În 2010 pune bazele Trio-ului Shai Maestro Trio, grup ce devine tot mai iubit de comunitatea iubitorilor de jazz, și nu numai.

Prezent la toate festivalurile importante, Shai Maestro Trio și-a câștigat notorietatea prin versatilitatea, armonia și forța care îi însoțesc toate prestațiile live. Cu o medie de 80 de concerte pe an, Trio-ul a cântat  pe marile scene ale lumii  alături de Chick Corea, Tigran Hamasyan, Esperanza Spalding sau Diana Krall.

Sezonul se încheie pe 9 decembrie cu show-ul Niels Broos & Jamie Peet

Grupul va aduce pe scena din Control underground-ul olandez contemporan, în primul lor concert în România. Dacă Niels Broos este inspirat de Robert Glasper, Thelonious Monk, Coltrane sau Radiohead, inventivitatea, energia și carisma lui Jamie Peet amintesc de Chris Dave sau Questlove.

Peet este unul dintre cei mai căutați bateriști din Olanda, talentul său purtându-l în turnee alături de artiști precum Gregory Porter, Ramon Valle, Dominic J. Marshall sau Lars Dietrich.

Program Jazz Nouveau 2019:

  • Accesul publicului se face la ora 19:30
  • Concertele încep la ora 20:00

Biletele Jazz Nouveau 2019

  • Prețul biletelor variază între 40 lei și 70 lei
Comentează

Trending