Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Marilyn Manson va juca în serialele "American Gods" şi "The New Pope"

Shock rockerul Marilyn Manson nu mai e de ceva vreme doar un muzician, luându-şi în serios rolul de actor. L-am văzut pe parcursul a câteva episoade din serialele "Sons of Anarchy" şi "Californication", iar acum se pregăteşte să apară în alte două producţii reputate.

Publicat

pe

Marilyn Manson portret mai 2017
Marilyn Manson portret mai 2017 │ FOTO: PEROU www.facebook.com

Rockstar-ul de 50 de ani va apărea în sezonul 3 al serialului "American Gods". Rolul va fi unul mai mult decât potrivit: solistul unei trupe death metal cu tematică vikingă. Grupul se numeşte "Blood Death" şi nu mă pot gândi decât la Amon Amarth ca paralelă. Personajul lui Manson se va numi Johan Wengren, cu rolul de Berserker nordic în serviciul lui Odin.

Producătorii serialului au promis o reprezentaţie memorabilă şi tulburătoare, dar şi distractivă. Atât trupa, cât şi Johan vor fi o sursă de energie pentru Mr. Wednesday aka Odin, jucat de Ian McShane, în lupta cu noii zei. "American Gods" este difuzat pe canalul Starz în SUA şi pe Amazon Prime în Europa. Se bazează pe cartea omonimă a lui Neil Gaiman, care prezintă bătălia dintre zei vechi şi zeii lumii moderne.

Manson ar fi un mare fan al cărţii şi serialului, de aici şi colaborarea aceasta. Sezonul 3 vine în 2020. În plus rockerul va mai apărea şi în serialul HBO "The New Pope", urmaşul lui "The Young Pope" cu Jude Law în rolul unui papă neconvenţional şi tânăr la Vatican. Nu cunoaştem încă rolul său acolo, dar la câte blasfemii ghiduşe am avut în primul sezon, e posibil chiar să îl vedem pe artist în rolul propriu, ca în "Californication". Apare şi John Malkovich în distribuţie.

Şi lista de proiecte a lui Brian Warner (numele real al artistului) nu se opreşte aici. Între pregătirea unui nou album şi aceste seriale, muzicianul apare şi în adaptarea TV a cărţii lui Stephen King "The Stand". Pentru acea producţie Marilyn Manson a înregistrat şi un cover al piesei "The End" de la The Doors. Ultimul LP al lui Antichrist Superstar a fost "Heaven Upside Down", lansat în 2017.

Viitorul album ar putea fi lansat până la final de 2019 şi ar putea chiar să îi poarte numele muzicianului. A fost descris ca un "muzeu de ceară al gândurilor sale, un studiu al camerelor de groază din capul său".

Comentează

Muzică nouă

Marilyn Manson a lansat a doua piesă a revenirii sale, "Raise the Red Flag"

Marilyn Manson a revenit la început de luna august 2024, cu piesa "As Sick As the Secrets Within". Acum ne oferă încă o piesă nouă din această perioadă a revenirii, "Raise the Red Flag", care are un sunet familiar.

Publicat

pe

Coperta Single Marilyn Manson Raise the Red Flag
Coperta Single Marilyn Manson Raise the Red Flag │ FOTO: Nuclear Blast

Efectul aplicat de Marilyn Manson pe voce amintește de Puscifer și de modul în care se joacă James Maynard Keenan cu vocea. Față de "As Sick As the Secrets Within", aici nu avem o baladă, ci o melodie mai mușcătoare. "Raise the Red Flag" e ceea ce americanul ar numi o piesă "unapologetic", în care artistul are versuri despre modul în care nu acceptă scuze, predări și regrete.

Cântă despre "bătăușii bătuți", camere pline de oameni falși, "pierzătorii care iubesc mincinoșii până la moarte". Nu putem decât să ne întrebăm dacă majoritatea versurilor sunt aluzii politice sau cu privire la întâmplările din viața artistului din ultimii ani. Cumva acest sunet mă duce cu gândul la "Mechanical Animals", dar puțin și la "Holywood", chiar dacă nu e așa dur ca acel LP.

Soundscape-ul și fundalul sunt mai interesante, iar eu sunt mai intrigat de ultimele 20 de secunde ale piesei și de ceea ce promit ele. Marilyn Manson a anunțat în vara lui 2024 că a semnat cu casa de discuri Nuclear Blast, după 4 ani de turbulențe și retragere din lumina reflectoarelor. În această perioadă, artistul și-a pierdut managerul, casa de discuri și a fost acuzat de abuz de foste iubite.

A câștigat procese și a ajuns la înțelegeri cu acuzatorii între timp. Muzicianul a revenit pe scenă după 5 ani fără concerte și acum se află în plin turneu american, alături de Five Finger Death Punch. În 2025 îl vedem și în Europa, cu opriri în Marea Britanie, Germania sau Belgia. Trupa sa actuală e compusă din Tyler Bates, la chitară, dar și Gil Sharone la tobe.

Gil Sharone a cântat cu The Dillinger Escape Plan. Reba Meyers se află la chitară de asemenea, iar Matt Montgomery la bas. Tyler Bates și-a pus amprenta pe noile piese ale lui Manson, exact ca pe ultimele sale albume.

Citește în continuare

Muzică nouă

Marilyn Manson a revenit cu o piesă nouă: "As Sick As the Secrets Within"

Marilyn Manson a revenit după 4 ani de pauză cu o piesă nouă, "As Sick As the Secrets Within". Artistul a fost "anulat" din cauza unor procese şi acuzaţii de abuz, de care a scăpat în urma unor procese şi înţelegeri în afara tribunalului. Să vedem acum ce urmează pentru Brian Hugh Warner.

Publicat

pe

Coperta single Marilyn Manson As Sick As the Secrets Within
Coperta single Marilyn Manson As Sick As the Secrets Within │ FOTO: Nuclear Blast

La început de vară Marilyn Manson începea o serie de teasere ce păreau a face aluzie la muzică nouă şi o schimbare de look. Tot atunci am aflat că a semnat cu casa de discuri Nuclear Blast Records. Înţelegerea cu această casă de discuri apărea în perioada când se zvonea că artistul finalizase un nou album. Ultimul material discografic lansat de shock rocker a fost "We Are Chaos", în 2020.

A inclus colaborări cu Johnny Depp şi cu Norman Reedus, cel puţin pe partea vizuală, aceştia apărând în videoclipurile sale ca tovarăşi de aventuri mai mult sau mai puţin întunecate. Noua piesă, "As Sick As the Secrets Within" ne întoarce spre perioada baladelor de pe "Mechanical Animals" şi sunt curios dacă în spatele chitării catchy se mai află Tyler Bates, ca pe ultimele albume.

Manson se pregăteşte de un turneu în SUA, alături de Five Finger Death Punch, iar acest turneu începe pe 2 august 2024. A programat şi un turneu european pentru 2025, care îl va aduce începând cu februarie în Elveţia, Italia, Cehia, Germania şi Marea Britanie. În vârstă de 55 de ani, muzicianul a luat o pauză de la turnee din 209 încoace, atunci când era în turneul "Twins of Evil: Hell Never Dies", împreună cu Rob Zombie.

În 2022 în urma scandalurilor cu Evan Rachel Wood şi acuzaţiile de abuz, grooming şi scandaluri cu paparazzi, Marilyn a pierdut contractul cu casa de discuri Lorna Vista Recordings şi cu agenţia de management CAA. Manson şi-a susţinut mereu nevinovăţia pe parcursul scandalurilor.

Citește în continuare

Trending