Wallace Rooney Quintet (SUA), Charlie Parker @100, John Betsch (SUA) & Mircea Tiberian feat. Nadia Trohin, Luiza Zan & Jazzpar Trio și Bucharest Jazz Orchestra sunt doar câteva dintre numele ce vor concerta pe scena primei ediții a JAZZ UP! Festival "Dan Mândrilă". Evenimentul se va desfășura în București, pe scenele de la “Sala Radio” si Green Hours, în perioada 21 - 24 noiembrie.
Wallace Rooney, unul dintre cei mai admirați trompetisti de jazz, va concerta pentru prima oară în România, la JAZZ UP! Festival "Dan Mândrilă"
Wallace, desemnat de doua ori drept "Cel Mai Bun Trompetist al Anului" de către prestigioasa DownBeat Magazine, si-a câștigat admirația și respectul colegilor și maeștrilor săi încă de la vârsta de 16 ani.
A făcut parte integrantă din trupele lui Tony Williams, Ornette Coleman, Art Blakey, Elvin Jones, Philly Joe Jones, Walter Davis Jr., Herbie Hancock , Jay McShann, David Murray, McCoy Tyner, Sonny Rollins, Curtis Fuller, Carole King, Joni Mitchell și Dizzy Gillespie, pentru a numi doar câteva. A fost unul dintre puținii muzicieni ai generației sale care a învățat și și-a perfecționat aptitudinile direct prin colaborarea cu maeștrii jazzului.
Wallace a fost îndrumat de către legendarul Miles Davis, după ce acesta l-a auzit în 1983 la spectacolul de gală organizat de ziua lui în Carnegie Hall. Colaborarea lor a atins apogeul atunci când Miles l-a ales pe Wallace să împărtă scena la istoricul său show din Montreux, în 1991. După ce Davis a murit, Herbie Hancock, Ron Carter, Wayne Shorter, Tony Williams și Wallace Roney s-au reunit într-un super grup și au făcut turul lumii pentru a-i aduce un tribut maestrului.
"Scopul meu este de a face cea mai bună muzică de care sunt în stare. Mă bucur, ascult și pot interpreta TOATE tipurile de muzică, însă îmi filtrez întotdeauna expresia prin experiența jazz-ului." - Wallace Rooney
Duminică, 24 noiembrie, la Sala Radio din București, Wallace Rooney și Quintetul său ne vor încânta pentru 90 de minute cu o muzică densă, acustică-electrică, cu a-monie abstractă și ritmuri cutremuratoare de ‘be-bop”. Trompeta lui Roney va tăia eterul ca o lamă de ras, orbitând împreună cu restul bandului într-un univers paralel al timpului.
Pe scena Sălii Radio vor urca: Wallace Rooney - trompeta // Garry Bartz - saxofon // Oscar Williams - pian // Curtis Lundy - bass // Eric Allen - baterie.
LUIZA ZAN & JAZZPAR TRIO vor aduce sound-ul și farmecul anilor '30 din Parisul lui Django Reinhardt
Luiza Zan este una din cele mai proeminente voci ale jazz-ului românesc. Cu virtuozitate și eleganță, vocea ei caldă și impunătoare doboară ușor bariera tiparelor și a preconcepțiilor. Pasională şi tandră, aprinsă şi înţelegătoare. Astfel ar putea fi cuprinsă în câteva cuvinte muzica Luizei.
Trupa Jazzpar Trio aduce pe scena muzicală sound-ul și farmecul anilor '30 din Parisul lui Django Reinhardt. Membru al clanului Manouche, Reinhardt s-a lăsat inspirat de jazz-ul american căruia i-a adăugat elemente de originalitate, dând astfel naștere unui nou stil muzical complex: gipsy jazz, cunoscut și sub numele de manouche jazz.
Pe scena Sălii Radio vor urca: Luiza Zan - voce // Gáspár Csaba - vioară, vocal // Gáspár Álmos - chitară // Vitályos Lehel - contrabas
CHARLIE PARKER @ 100 concertează alături de Bucharest Jazz Orchestra
Aclamații muzicieni Cătălin Milea (saxofon alto) și Sebastian Burneci (trompeta) îl vor celebra pe maestrul jazzului Charlie Parker, unul dintre cei mai inovativi și influeți artiști ai istoriei muzicale moderne și îi vor examina impactul în muzica pop, hip-hop, rap, rock și jazz.
Însoțiți de redutabila secție ritmică a Bucharest Jazz Orchestra, iluștrii muzicieni vor onora centenarul Charlie Parker prezentand pe scena JAZZ UP! FESTIVAL “Dan Mândrilă” bucuria, umorul și frumusețea muzicală fără de compromis ale lui “Bird”, explorând vastul său repertoriu, într-o manieră modernă și personală.
JOHN BETSCH & MIRCEA TIBERIAN QUARTET feat. NADIA TROHIN vor aduce pe scenă “La Margine de București”, cu muzicile lui cu parfum interbelic
Un concert despre Bucureştiul anilor '40 şi muzicile cu parfum interbelic, orchestrate acum de Mircea Tiberian, unde pasajele evoluează pe temele anilor interbelici, unele foste hituri mondiale, în secvenţe de contemporary jazz. Pe scurt, un concert care se dezvoltă între clasic şi avantgarde. Vom regăsi piese ca: "Mână birjar!", "Du-mă acasă, măi tramvai", sau "Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara".
"Ascultând prezentul concert, este greu de închipuit o mai imaginativă, mai specială, mai interesantă tentativă de readucere în actualitate prin limbajului jazz-ului a unor hituri definitorii pentru muzica pop românească din perioada interbelică, altfel spus a nemuritoarelor şlagăre dedicate de inspiraţi compozitori farmecului secret, atmosferei aparte a Bucureştiului de altă dată, oraşul-grădină supra-numit „micul Paris”." - Florian Lungu
Lineupul autohton se completează cu concerte și nume importante ale scenei românești, printre care concertul DAN MÂNDRILĂ “In Memoriam” @ Green Hours, susținut de o formație de tip ALL STAR BAND și alții.
Dan Mândrilă (n. 2 iulie 1938, Chișinău — d. 31 decembrie 1992) a fost un saxofonist, clarinetist, conducător de formație și compozitor român de jazz și muzică ușoară. Este considerat drept cel mai bun saxofonist și unul dintre cei mai buni muzicieni de jazz români din toate timpurile.
Absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, Mândrilă s-a alăturat Orchestrei Electrecord în 1963. Cu această orchestră a efectuat turnee în RDG, RFG, Finlanda, Suedia, Polonia și a participat la festivalurile din Ploiești, Sibiu, Praga, San Sebastian.
Prețuri bilete la JAZZ UP! Festival "Dan Mândrilă"
Publicul poate achiziționa bilete pe zile sau abonamente, valabile pentru întreaga perioadă a festivalului. Pentru detalii privind prețurile, accesați agenda InfoMusic.