Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Eurovision 2020 - Când și unde vor avea loc finala și cele două semifinale

Cea de-a 65-a ediție a Eurovison Song Contest va avea loc la Rotterdam, organizatorii anunțând și datele la care vor avea loc semifinalele și finala competiției. Fanii concursului vor putea cumpăra bilete online, acestea urmând a fi puse în vânzare anul acesta.

Publicat

pe

Ahoi Arena (Rotterdam)
Ahoi Arena (Rotterdam) │ FOTO: www.ahoy.nl

Eurovision 2020 va avea loc în mai, la Ahoy Arena din Rotterdam, orașul-gazdă fiind ales în urma unui proces de selecție laborios. Alte 4 orașe și regiuni olandeze au fost incluse pe lista scurtă a opțiunilor, Maastricht fiind următoarea variantă considerată de organizatori. Decizia finală a fost luată de European Broadcasting Union (EBU) și Eurovision Song Contest Reference Group, care au înclinat balanța către Rotterdam.

Competiția va fi organizată de televiziunile publice NPO, NOS și AVROTROS, alături de EBU.

"Rotterdam a dat dovadă de entuziasm și angajament fantastic și are facilitățile potrivite pentru a întâmpina delegații din peste 40 de țări în luna mai a anului viitor. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Rotterdam și NPO, NOS și AVROTROS pentru o ediție-capodoperă a Eurovision Song Contest, într-un oraș grozav, anul viitor", a declarat Jon Ola Sand, Executive Supervisor al EBU.

Când vor avea loc semifinalele și finala Eurovision 2020

Marea Finală Eurovision Song Contest 2020 va avea loc sâmbătă, pe 16 mai, iar semifinalele pe 12 și 14 mai.

Va fi pentru a cincea oară când Olanda va găzdui această competiție și pentru prima oară când va avea loc la Rotterdam, anterior orașele-gazdă fiind Hilversum, Amsterdam și Haga (aleasă de două ori).

Când se pun în vânzare biletele

Biletele pentru repetiții, semifinale și marea finală Eurovision 2020 vor fi puse în vânzare în cursul acestui an.

Marea Finală Eurovision 2019 a fost câștigată de Duncan Laurence cu melodia "Arcade", ce a obținut 492 puncte. Locul al doilea i-a revenit Italiei (465 puncte), iar Rusia s-a clasat a treia cu 369 puncte.

Și România a votat cu Olanda, numărul maxim de puncte din partea publicului (12) ducându-se la piesa câștigătoare.

Comentează

Trending