Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Erik Frank, dintr-un sat de 200 de locuitori, la hituri pe radio în România

ERIK este una dintre cele mai promițătoare apariții din industria muzicală, cu implicări în hituri precum “Ruleta” (Inna) sau “Matame" (Antonia), atât ca artist, cât și compozitor. Vocea și înfățișarea sa, alături de faptul că vorbește fluent 4 limbi, i-au indus însă în eroare pe fani, Erik fiind născut și crescut în România.

Publicat

pe

Erik Frank
Erik Frank

Cine e Erik Frank?

Frank Erik Tchatchoua, pe numele lui complet, sau ERIK / ERIK FRANK, pe numele lui de artist, s-a născut în Romania, în satul Bumbuieni. A crescut într-o familie modestă, alături de care s-a mutat la vârsta de 5 ani în Spania și mai apoi Franța.

Cu cine a colaborat

Totul s-a schimbat când Jorge l-a descoperit pe ERIK, cei doi începând la foarte scurt timp să compună muzică împreună. Talentul înnascut pentru muzica și dedicarea față de scopul său l-au făcut să lucreze cu artiști precum INNA, Antonia, Alex Velea, Nicole Cherry, Mandinga, Xonia, Karmen, Theo Rose și multi altii.

În 2016, Erik a devenit solistul trupei de muzică electronică Gate 1, a cărui componență era formată din Vlad Vedeș (Bere Gratis) și Robert Magheti ( Sistem). Gate 1 a concertat în cele mai importante orașe din România în decursul acelui an, urmând ca 2017 să-i aduca lui Erik colaborarea cu INNA, alături de care a compus și interpretat hitul “Ruleta”.

2019 a adus o altă colaborare cu un nume mare din industrie, de data aceasta fiind vorba despre Antonia. Piesa “Matame”, lansată alături de ERIK, avea să ajungă în scurt timp pe locul 1 în topurile radio și TV.

Urmează o nouă colaborare, cu un artist de top din România

Erik se află în momentul de față în Los Angeles, unde lucrează cu diferiți compozitori și producători internaționali. Totodată, acesta pregătește o nouă colaborare cu un artist de top din România, ce urmează să fie lansată în această toamnă.

Trending